Este posibilă să aibă loc o anchetă în Senat, după prăbușirea elicopterului SMURD de luni după-amiază.
Astfel, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, marţi, că subiectul accidentului aviatic din Constanţa va intra în dezbaterea acestui for, începând cu ora 13.00, pentru a se decide dacă se declanşează o anchetă parlamentară.
Dorbiţoiu a fost întrebat dacă subiectul accidentului aviatic din Constanţa va fi dezbătut în Comisia de apărare.
”Vom discuta subiectul pe care îl ridicaţi în comisie acum. Vom discuta acest subiect în Comisia de apărare de la Senat la ora 13.00”, a spus Dobriţoiu.
Întrebat dacă subiectul discuţiei vizează o anchetă în privinţa accidentului aviatic din Constanţa, Dobrițoiu a transmis că se va supune acest lucru la vot.
”Exact, păi altfel cum? Supunem la vot”, a mai spus senatorul PNL.
O comisie de anchetă la nivelul Senatului a fost înființată și în urma tragicului accident din luna ianuarie a acestui an, în urma căruia și-au pierdut viața doi oameni.
