Toate oficiile poştale din România vor fi închise, marţi, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, a anunțat Compania Națională ‘Poșta Română’, într-un comunicat de presă remis, vineri, presei.
Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, respectiv cu cele ale Contractului Colectiv de Muncă 2008 — 2018, potrivit cărora ziua de 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române — este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Luni, 23 ianuarie, toate subunitățile poștale vor avea program normal de lucru, potrivit B1 TV
În acest context, CNPR precizează că este posibil ca trimiterile poștale prezentate în ziua de 23 ianuarie să înregistreze timpi mai mari de circulație.
