Skip to content
Politică

„Povestea porcului”. Dragnea, audiat la comisia de control al SRI?

jurnalul.ro

Preşedintele comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a reacționat după informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi avut întâlniri private cu Laura Codruţa Kovesi sau cu Florian Coldea.

Nu pot să spun despre ce ia comisia în calcul decât după ce discutăm în cadrul comisiei. Pot să spun doar că nu confirm sau nu infirm o eventuală participare a domnului Dragnea, a domnului Ponta sau a altor persoane publice despre care apar astfel de elemente în spaţiul public. Eu o să încerc ca de fiecare dată sa anunţ persoanele pe care le invităm în săptămâna care urmează, inclusiv persoanele care în urma corespondeţei au şi acceptat să articipe, şi data şi ora la care au paricipat. În acest moment domnul Dragnea nu este în corepondenţa comisiei pentru a fi invitat săptămâna viitoare“, a spus Claudiu Manda, potrivit Adevărul.ro

Mai mult, acesta a explicat că vor fi invitate la comisie toate persoanele despre care se consideră că au elemente pe care le pot aduce în atenţia comsiei.

„Ne putem sesiza din spaţiul public, ne putem sesiza ca urmare a autosesizărilor sau solicitării pe care o transmit aceştia sau inclusiv persoane care vin la comisie şi ne spun despre persoane care cunosc mai in detaliu fapte şi detalii în ceea priveşte activitatea comisiei”, a precizat Manda.

Liviu Dragnea a fost întrebat marți dacă a participat, în decembrie 2013, alături de Kovesi şi Coldea, la tăiatul porcului, la o vilă SRI.

„Eu n-am fost în decembrie 2013 la nicio întâlnire de genul ăsta, dar dacă este adevărată povestea cu porcul, eu cred că acel porc este un nesimţit şi chiar un penal şi ar trebui să se verifice. Trei, eu zic că în această perioadă trebuie să vorbească nişte oameni care încă sunt în funcţii, care au fost în funcţii şi care să vorbească de lucruri serioase. Se discută în ultima perioadă despre sistem, despre posibile defecţiuni ale sistemului, despre posibile acţiuni ilegale, despre posibile colaborări ilegale între anumite instituţii. Nu cred că discutăm acum de povestea porcului. (…) Despre genul acesta de informaţii care apar din partea diverselor persoane fizice sau juridice nu înseamnă că nu vom vorbi odată. Nu acum este momentul. Acum trebuie să vorbească alţii. Când va fi cazul să vorbim, vom vorbi”, a răspuns liderul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *