În gara Sinaia unde a luat foc o locomotivă sâmbătă dimineaţa a ajuns un utilaj care intervine pentru scoaterea de sub tensiune a firului de circulaţie şi izolarea locomotivei, a informat ISU Prahova. De asemenea, se aşteaptă să sosească o altă locomotiva de la Câmpina pentru a tracta vagoanele de pe linia 1 pe linia 3.
Pompierii au intervenit duminică dimineaţa pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă în gara Sinaia, nefiind înregistrate victime, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate de Agerpres, locomotiva a fost decuplată de restul garniturii, care transporta motorină. „La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de stingere şi unul de prim-ajutor. Garnitura are în componenţă 2 locomotive şi 24 de vagoane cu motorină şi circula pe ruta Brazi – Şimleu Silvaniei. Arde la instalaţia electrică de forţă, incendiul este localizat„, au mai transmis reprezentanţii ISU Prahova.
