Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu din nou este caustic. Legătura dintre Guvern şi bilele de oţel.
Într-un comunicat trimis, duminică, PSnews.ro, fostul ministru PDL al Justiţiei atacă Executivul pe tema autostrăzilor (Comarnic-Braşov, Orăştie-Sibiu, Sebeş-Turda), susţinând că actualul cabinet de guvernare „este ca bancul cu bilele de oțel: le dai două, pe una o strică și pe una o pierd”.
„Recent, am mai avut o veste «bună» de la acest guvern «bun»: e dat în judecată de un consorțiu de investitori pentru eșecul autostrăzii Comarnic – Brașov. Nu intru în dezbatere acolo, va fi o judecată. Dar eu altceva vreau să aduc aminte: și anume că la jumătatea anului, domnul Ponta ne spunea că va rezolva această problemă. Cu ani de zile în urmă, spunea că dacă nu face Comarnic-Brașov până în 2014-2015 pleacă din politică, își rupe hainele de pe el etc. A venit dl Șova, trimis de dl Ponta. Și-a pus cortul, l-a mutat, iar l-a pus, iar l-a mutat, s-a plimbat cu cortul în toată țara, a desenat la tablă. A plecat și dl Șova către alte zări.
Comarnic-Brașov nu are o soluție la ora aceasta din partea Guvernului. Vreau să întreb de ce Guvernul nu ia în calcul să pună acest obiectiv de investiții, această autostradă pe lista de investiții care ar putea fi finanțate de Planul Juncker? Nu este pe acea listă. Pentru că este eligibil proiectul și este o soluție foarte bună. Dar pentru asta trebuie să ai preocupare și credibilitate ca să te lupți la Bruxelles să capeți finanțarea.
Nu mai spun de Orăștie – Sibiu. Cum știți cu toții, s-a surpat un tronson de autostradă. Ce se întâmplă acolo? Nu se spune nimic. A fost închisă autostrada, dar cine e vinovat? Cine plătește? Cine pleacă acasă? Când încep lucrările, pe ce buget? Că bani văd că sunt de aruncat la primari prieteni cu dl Dragnea. Dar ce facem cu Orăștie-Sibiu?
Ce facem cu Sebeș-Turda? S-au lucrat 10-12% din autostradă fără a avea autorizație de construcție, care trebuie să fie dată tot de Guvern. Adică ăștia sunt ca bancul acela cu bilele de oțel: le dai două, pe una o strică și pe una o pierd. Fiindcă nu au autorizație de construcție, ei nu pot să deblocheze la Comisie anumite facilități. Cine să dea autorizația, cine să facă dosare dacă premierul a fost toată vara în plimbări și nimeni din ministere nu mai lucrează? Se stă cu un ochi la Dragnea și unul la Ponta și se așteaptă să se păruiască”, transmite Predoiu.

prunisoara, pe toate o sa le faci tu ca prim ministru :))))))))