La sediul Ministerului Justiției, a avut loc astăzi, ora 10.00, o ședință a Consiliului de Management Strategic (”COMS”), la care au participat Președintele și Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (”CSM”), Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (”ÎCCJ”), Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (”PÎCCJ””) și Ministrul Justiției, se arată într-un comunicat remis de instituție.
Ședința a fost convocată de ministrul Justiției ca urmare a preocupărilor create în cadrul sistemului judiciar de apariția în spațiul public a unui așa-zis proiect de ordonanță de urgență cu privire la regulile aplicabile sistemului de pensii, în scopul unei informări corecte a reprezentanților magistraturii și puterii judecătorești.
În acest sens, ministrul Justiției a comunicat în cadrul COMS și comunică public următoarele:
1. Nu există, la nivelul Ministerului Justiției, în avizare, și nici la nivelul Guvernului, în dezbatere sau în procedura de avizare, ori de adoptare, niciun proiect de act normativ cu efect sau impact pe regulile aplicabile pensiilor din sistemul judiciar și puterea judecătorească.
2. Problematica legată de pensii, inclusiv sub aspectul propunerilor de legislație, se află în competența Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, la nivelul căruia funcționează un grup de lucru în care, la propunerea ministrului Justiției, au fost invitați și reprezentanți ai CSM, ÎCCJ și PÎCCJ. La cunoștința Ministerului Justiției, acest grup de lucru se află în faza preliminară a strângerii de date statistice din sistemul judiciar, pentru moment neexistând niciun proiect de act normativ elaborat în cadrul grupului de lucru, fapt confirmat și de ceilalți participanți la ședința COMS.
3. Orice proiect de act normativ adresat oricărui domeniu social, inclusiv în materia pensiilor, parcurge toate fazele de transparență decizională prevăzute de legislația în vigoare, punere în dezbatere publică, dezbatere publică cu sectoarele de activitate socio-profesională cărora se adresează, avizare interministerială, avizare la nivelul Consiliului Economic și Social, Consiliului Legislativ etc., în prealabil înaintării spre aprobare Guvernului. Aceste faze procedurale formale sunt precedate de analiza politică și decizia politică la nivelul Coaliției de Guvernare. Ulterior aprobării de către Guvern, orice proiect de lege este dezbătut de Parlament în comisii parlamentare înainte de a fi aprobat în Plenul celor două Camere, iar după o eventuală adoptare, poate fi supus, în cazul sesizării Curții Constituționale a României, controlului de constituționalitate, iar ulterior poate fi promulgat sau retrimis spre reexaminare în Parlament de către Președintele României.
4. Independența judecătorilor și procurorilor, precum și eficiența sistemului judiciar reprezintă obiective esențiale pe care România trebuie să le conserve și consolideze, atât din perspectiva intereselor cetățenilor, cât și din perspectiva obligațiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în domeniul Justiției, a Mecanismului ”Rule of Law” și a Planului Național de Redresare și Reziliență. Acest din urmă program derulat cu Comisia Europeană include printre obiective și adoptarea legilor Justiției într-o formă și conținut care să garanteze independența Justiției. Ministerul Justiției a fost și rămâne conștient de importanța acestui criteriu al independenței și de garantarea lui atât prin legile Justiției, cât și prin orice alt act normativ cu impact pe statutul magistraților.
5. Pensia de serviciu este un element constitutiv al statutului de independență a magistratului, fapt consfințit de repetate decizii ale Curții Constituționale a României, precum și de numeroase izvoare de drept internațional și standarde democratice.
6. Cele de mai sus reprezintă premisele de la care Ministerul Justiției va proceda la avizarea oricărui act normativ incident problematicii pensiilor, atunci când va fi sesizat cu un astfel de act normativ, după ce acesta va fi elaborat.
7. Ministerul Justiției își manifestă preocuparea în cel mai înalt grad cu privire la neliniștile provocate în sistemul judiciar de speculațiile din spațiul public în legătură cu problematica pensiilor, care ar putea conduce la destabilizarea activității instanțelor și parchetelor, cu consecințe directe asupra stării de legalitate și intereselor legitime ale cetățenilor, prin provocarea unor ”pensionări în masă” în cadrul sistemului judiciar și, în consecință, invită la responsabilitate publică în dezbaterea acestor teme, inclusiv din partea magistraților, prin raportare la reperele indicate supra la pct.3 și 5 din prezenta comunicare.
Secţia pentru judecători a CSM, ”consternată” de faptul că pensiile magistraților ar putea fi recalculate
Secţia pentru judecători a CSM și-a exprimat ”consternarea” faţă de modalitatea în care chestiuni esenţiale referitoare la statutul judecătorilor precum modificarea condiţiilor de pensionare par a fi tratate la nivelul autorităţii executive. Secţia pentru judecători reiterează solicitarea ca orice modificări legislative în ceea ce priveşte statutul judecătorilor să fie în acord cu principiul fundamental al independenţei justiţiei, inclusiv în componenta independenţei financiare a judecătorilor.
”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă consternarea faţă de modalitatea în care chestiuni esenţiale referitoare la statutul judecătorilor par a fi tratate la nivelul autorităţii executive, fără existenţa unui dialog interinstituţional absolut firesc, cu consecinţe dezastruoase asupra funcţionării serviciului public al justiţiei, care se confruntă deja cu serioase dificultăţi din perspectiva insuficienţei resurselor umane. De altfel, redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecătorilor este de neînţeles, în contextul recentei adoptări de către Parlamentul României a legilor justiţiei”, transmit vineri magistraţii.
Secţia pentru judecători reiterează solicitarea ca orice modificări legislative în ceea ce priveşte statutul judecătorilor să fie în acord cu principiul fundamental al independenţei justiţiei, inclusiv în componenta independenţei financiare a judecătorilor.
”În acelaşi timp, o eventuală intervenţie normativă în acest domeniu trebuie să fie realizată cu echilibru şi precauţie, cu respectarea cerinţelor fireşti de predictibilitate a legii, astfel încât să fie evitată destabilizarea sistemului judiciar în ansamblul său şi afectarea fără precedent a dreptului cetăţeanului de acces la justiţie”, afirmă judecătorii.
Ei consideră necesarp exprimarea unei poziţii a Consiliului de Management Strategic cu privire la pensiile de serviciu.
”Dat fiind rolul acestui organism în gestionarea aspectelor fundamentale ale sistemului judiciar, Secţia pentru judecători apreciază că este absolut necesară exprimarea unei poziţii clare şi fără echivoc a Consiliului de Management Strategic cu privire la problematica reglementării pensiilor de serviciu ale judecătorilor, astfel încât să nu se aducă atingere însăşi substanţei drepturilor acestora”, conchid judecătorii.
Recomandările Băncii Mondiale
Ministrul Muncii, Marius Budăi a prezentat luni, la Parlament, soluţiile Băncii Mondiale pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile: Să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului. El a mai spus că toate aceste reglementări şi toate aceste propuneri pentru a îndeplini jalonul din PNRR se regăsesc în materialul trimis de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul premierului, aşa cum este normal.
Potrivit unui document al Băncii Mondiale invocat de economedia.ro, nicio pensie specială nu va depăşi venitul obţinut în timpul perioadei de activitate. Propunerea prevede că, la momentul pensionării, nicio pensie nu poate depăşi 100% din plata netă la momentul pensionării, mai arată Banca Mondială.
Pensiile speciale actuale vor fi calculate pe baza principiului contributivităţii, vechimii în serviciu şi reajustării procentului veniturilor obţinute. Perioada minimă de contribuţie va fi similară cu cea utilizată în sistemul public general de pensii, mai propune Banca Mondială. Sistemul reformat se bazează pe principiul contributivităţii. Cei care lucrează o perioadă mai îndelungată vor primi pensii mai mari şi ratele de acumulare din toţii ani de contribuţie sunt egalizate. Acest lucru răspunde principiului vechimii. Procentul din venitul obţinut care reprezintă pensia a fost redus de la 80% la 65% din venitul brut, conform cerinţelor. Perioada minimă de contribuţie propusă pentru pensiile de serviciu este mai mare decât perioada minimă prevăzută în sistemul public general de pensii.
