În cadrul unei postări de pe blogul personal, premierul desemnat al PNL, Cătălin Predoiu, susține că Victor Ponta enumeră patru motive pentru care nu ar trebui declanșate alegeri anticipate, însă nu menționează un motiv pentru care el să rămână prim-ministru, punctând, totodată, că a luat act de noua țintă a lui Ponta.
„Victor Ponta enumeră un şir de patru motive pentru care nu ar trebui declanşate alegeri anticipate, însă nu menţionează nici măcar un singur motiv pentru care el trebuie să mai rămână premier.
Am luat act de noua ţinută a premierului Victor Ponta, aceea a mimării responsabilităţii, echilibrului şi a dorinţei de dialog cu reprezentanţii opoziţiei pentru găsirea soluţiilor necesare şi ajungerii la un consens în ceea ce priveşte viitoarea reprezentare în Parlament şi a mecanismelor prin care vor fi aleşi viitorii parlamentari.”, scrie Predoiu.
Cătălin Predoiu afirmă că ar fi fost mult mai bine dacă Victor Ponta și-ar fi prezentat demisia după votul din 16 noiembrie, precizând că schimbarea Guvernului nu va însemna o criză.
„Ar fi fost mult mai bine pentru România şi pentru români dacă domnul Victor Ponta ar fi dat o dovadă adevărată de responsabilitate şi şi-ar fi prezentat demisia imediat după votul din 16 noiembrie, aşa cum, de altfel, a şi anunţat că s-a gândit la un moment dat. Ar fi fost bine dacă şi-ar fi dus gândul până la capăt şi l-ar fi concretizat în acţiune. Era un gând bun. Iar românii i-ar fi fost recunoscători.
În cazul domnului Ponta, schimbarea guvernului nu va însemna o criză, ci sfârşitul crizei de legitimitate a unui guvern dovedit ineficient.”, transmite premierul desemnat al PNL, Cătălin Predoiu.
„Cu siguranţă problemele subliniate sunt importante pentru România, Opoziţia şi Puterea trebuie să colaboreze pentru a nu se mai repeta greşelile din trecut – din acest motiv există partide politice şi Parlament -, dar pentru un prim-ministru altele sunt problemele prioritare. Un prim-ministru responsabil, desigur, nu trebuie să vegheze dacă va mai fi ales sau la viitoarele alegeri, fie că sunt alegeri la termen sau anticipate. Un premier responsabil este interesat în primul rând de cetăţeni, de siguranţa şi de viitorul lor.”, mai punctează Predoiu.
Liderul PNL transmite că îl asigură pe Victor Ponta că Opoziția este foarte interesată de un dialog cu el, pe mai multe teme.
„Îl asigur pe domnul prim-ministru Victor Ponta că opoziţia este foarte interesată de un dialog intens cu domnia sa pe mai multe teme, mult mai presante, cum ar fi:
1) Pomenile electorale aruncate cu multă voioşie în campania electorală şi prăbuşirea investiţiilor. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?
2) Gradul scăzut al absorbţiei fondurilor europene, mult sub cuantumul l-a care s-a angajat guvernul pe care îl conduce. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?
3) De ce România, ţară europeană, nu are un sistem bine pus la punct de intervenţie în cazul accidentelor, iar oamenii mor cu zile, cum s-a întâmplat în cazurile Apuseni şi Sutghiol. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?
4) De ce programe naţionale de sănătate nu sunt finanţate (ex.: hemofilie şi scleroza în plăci) corespunzător. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?
5) De ce în România, ţară europeană, se dă o ordonanţă de urgenţă pentru a reglementa problema de plagiat a unei singure persoane? Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?”, a scris Cătălin Predoiu pe blogul său.
Predoiu mai declară că îi adresează lui Ponta un apel de a renunța la masca ipocrizie și de a încerca să înțeleagă că are alte priorități.
Totodată, Cătălin Predoiu transmite că îi confirmă „disponibilitatea Opoziţiei de a dialoga pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru binele public.”
„În concluzie, îi adresez domnului Ponta un apel de a renunţa la masca ipocriziei şi de a încerca, măcar în ultimul ceas, să înţeleagă că priorităţile lui sunt altele. Dacă nu are capacitatea şi voinţa de a le îndeplini, atunci să plece de bună voie. De asemenea, îi reamintesc domnului Ponta că în 16 noiembrie românii i-au transmis în mod clar că nu mai tolerează iresponsabilitatea, tupeul, aroganţa, minciuna şi corupţia. Ar fi bine să nu uite!
Nu mă aştept ca domnul Ponta să aibă curajul de a răspunde întrebărilor adresate, însă îi confirm disponibilitatea Opoziţiei de a dialoga pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru binele public.”, scrie premierul desemnat al PNL, Cătălin Predoiu, pe bogul său.
sursa foto:adevarul.ro

Pentru ca sa consideri ca a da inapoi ce au taiat ei, basistii, se cheama pomana electorala, sa pomenesti de absorbtia de 42% ca e mica atunci cand tu ai avut 7 %, sa-l mai intepi inca o data pe Ponta cu aluzia la sistemul de interventie condus de Arafat, cand Basescu, caruia nu i-ai cerut demisia pentru cele 7,4 milioane de voturi impoitriva lui luate in mufa, era sa piara pe subiectul asta, sa vorbesti de programe de sanatate cand tu ai inchis spitale si ai lasat luni de zile bolnavii de cancer in faza terminala sa moara cu putinele zile pe care le mai aveau de dus, sa pomenesti de plagiat la doctorat cand ai avut colegi ministri analfabeti, gen Igas branconierul sau cu pregatire indoielnica gen Funeriu cel fara bacalaureat recunoscut in Romania la educatie, culmea, in guvernul basist din care ai facut parte, ei bine, pentru ca sa poti face toate astea, trebuie sa ai in tine o mare doza de nesimtire !!!
In concluzie, ii reamintesc domnului (cu greu ii pot spune asa! ) Predoiu ca votul din 16 noiembrie este in proportie covarsitoare al presedintelui Iohannis personal. Votul pentru partidul lui s-a vazut in turul 1, adica pe 02 noiembrie, cand nu au sarit de 30 %. Nu ma astept ca domnul Predoiu sa fie in stare sa inteleaga asta, dar ii confirm disponibilitatea mea de alegator de a merge la anticipate si a-i arata cum sta treaba cu ei, cu basistii, in realitate. Ar fi bine sa nu uite !