Skip to content
Politică

Pregătește PSD schimbarea cotei unice? Adversarii măsurii ar putea intra în Guvern EXCLUSIV

caradvice.com.au

Pregătește Partidul Social Democrat schimbarea cotei unice de impozitare? Adversarii măsurii ar putea intra în Guvern, aduși de către echipa PSD-ALDE.

Redacția PSnews.ro vă prezintă, în cele ce urmează, un exemplu de adversar declarat al cotei unice – este vorba despre Florin Georgescu (în prezent, prim-viceguvernator al BNR), unul dintre oamenii aflați în cărți pentru a fi desemnat premier de către PSD. Mai precis, veți vedea mai jos o serie de declarații în care actualul oficial de la Banca Națională a României s-a pronunțat vehement împotriva cotei unice de impozitare (o idee prin excelență de dreapta).

2003

În 2003, Florin Georgescu nu își exprima cu subiect și predicat împotrivirea, preferând, în schimb, să se declare prudent și să spună că așteaptă rezultele unor simulări.

Contactat telefonic pe 22 septembrie 2003 de către Ziarul Financiar, Forin Georgescu a afirmat: „Sunt la o intreprindere, fac simulari. Ce-ar fi daca aia, ce-ar fi daca aia. Ce cred despre introducerea cotei unice intrebati-ma joi (pe 25 septembrie – n.r.)”. Pe 21, Florin Georgescu participase la manifestarile privind ziua Bucurestiului impreuna cu presedintele acelor ani, Ion Iliescu, care s-a pronuntat ferm si explicit pentru mentintinerea impozitarii progresive. Secretarul general al PSD Dan Matei Agathon a explicat cum vor merge „simularile”.

„Se merge in cateva intreprinderi – 23 August, de exemplu -, se ia de la portar pana la director si se socotesc implicatiile cotei unice asupra veniturilor fiecaruia”, a spus Agathon.

În aceeași perioadă, PSD (prin vocea lui Dan Matei Agathon) insista pe faptul că nu poziția presedintelui Iliescu – care se opunea cotei unice, sustinand impozitarea progresiva – a determinat partidul sa dea inapoi, ci opozitia sindicatelor.

2004

Anul 2004, în schimb, ne-a arătat un Florin Georgescu fundamental împotriva cotei unice. La sfârșitul lunii septembrie, Georgescu candida din partea PSD pentru funcția de prim-viceguvernator al BNR. Pe 22 septembrie 2004, Curierul Național scria cum, cu o zi înainte, Florin Georgescu criticase intentia Aliantei PNL-PD de a introduce cota unica de impozitare a veniturilor, in eventualitatea castigarii alegerilor din noiembrie. Georgescu a explicat dezavantajele acestui sistem, accentuand faptul ca 4,6 milioane de cetateni ar fi urmat să câștige mai puțini bani, in vreme ce doar 200.000 de salariati ar fi urmat să fie avantajați.

Mai exact, Florin Georgescu (pe atunci, deputat PSD) sustinea ca o persoana care primeste lunar 3 milioane de lei vechi, salariu brut impozabil, va plati un impozit de 480.000 de lei vechi, in conditiile adoptarii cotei unice de 16%, asa cum propunea opoziția de atunci, prin vocea PD-istului Adriean Videanu și a PNL-istului Varujan Vosganian.

„Din punct de vedere politic, propunerea Aliantei D.A. inseamna imbogatirea celor avuti si saracirea celor cu venituri mici”, a spus Florin Georgescu, adaugand ca masura in cauza este inechitabila social, intrucat ii va avantaja doar pe cei care lucreaza in firme mari, unde salariile se situeaza in jurul sumei de 20de milioane de lei vechi.

In viziunea liderului social-democrat, angajatorii se vor confrunta cu scumpirea fortei de munca, multi dintre acestia urmand a trece in „zona gri” a economiei.

„Impozitarea progresiva, care se aplica in prezent la noi, functioneaza cu succes in tari precum SUA, Germania, Franta, Anglia si Italia”, a aratat Georgescu. El a adus drept argument si faptul ca „distrugerea impozitului pe venitul global” va afecta lupta anticoruptie, subrezindu-se controlul asupra modului de dobandire a averilor.

In schimb, candidatul PSD la postul de prim-viceguvernator al Bancii Nationale considera ca se impune rediscutarea „scarii de impozitare”, astfel incat cota maxima sa coboare, de la 1 ianuarie 2005, la 38 la suta (fata de 40%, cat era in septembrie 2004), prognoza pentru 2008 fiind de 36 la suta.

De asemenea, în viziunea lui Georgescu, cota minima de impozitare ar fi trebuit sa scada de la 18 la suta la 14 procente, urmand ca in 2008 sa se diminueze pana la 10%.

Desi PSD a cochetat, intr-un timp, cu ideea introducerii cotei unice de impozitare, Florin Georgescu a declarat ca liderii partidului „au realizat” neconcordanta dintre aceasta si doctrina social-democrata, deoarece luarea masurii respective „ar defavoriza largi categorii sociale”.

2012

În luna mai 2012, Florin Georgescu ajunsese vicepremier și ministru al Finanțelor Publice în primul guvern Victor Ponta. Invitat în platoul Antena 3, oficialul le-a dat de înțeles românilor că nu ar trebui să se aștepte la reducerea TVA sau a cotei unice, pe aceasta din urmă calificând-o drept „cea mai mare greșeală economică făcută în ultimii ani”.

„Reducerea TVA-ului la alimentele de baza este o chestiune serioasa si trebuie analizata aceasta posibilitate. Daca reducem TVA-ul trebuie sa marim alte taxe. Nu se va micsora nici TVA-ul, nici cota unica pana la sfarsitul anului. Dar avem oameni care lucreaza la o strategie economica. Cea mai mare greseala economica facuta in ultimii ani a fost cota unica,iar a doua a fost marirea TVA-ului”, a detaliat Georgescu, citat de Hotnews.ro.

2014

La sfârșitul lui noiembrie 2014, USL deja se rupsese de 9 luni, PNL dând președintele României. Florin Georgescu se găsea în funcția de prim-viceguvernator al BNR și continua să aibă poziții radical contrare cotei unice și favorabile impozitării progresive.

„De ce n-am face noi o impozitare progresivă, da’ nu d-aia sperietoare, cum se încearcă să se acrediteze, adică pe lângă 16 să mai punem un cinşpe sau un paişpe? Care este scopul să faci două cote? Ca să pui pe toată lumea să semneze declaraţie privin veniturile, nu numai pe ăştia de la stat. Şi atunci ce obţii? Obţii o transparenţă, trinomul ăla, stabilitate, predictibilitate şi transparenţă. Transparenţa să semneze toată lumea, şi de la stat, şi privaţi, şi atuncea se uită Fiscul, sare calculatorul în sus (…), disciplinezi lumea şi reintroduci banii în circuit şi anume îţi spune, dom’le, dumneata ai pierderi, n-ai luat salariu, n-ai luat dividente, nu prea ai ce să raportezi în declaraţia de venit, maşini, case, vile, firme, avioane, teambuilding-uri prin toată lumea… de ce nu vrem să facem asta? Că ne convine aşa. Unora, puţini. P-ormă ne mirăm că unii sunt uşor manipulabili şi descurajaţi şi nu se simt în siguranţă”, a afirmat Florin Georgescu, citat de Cotidianul.ro.

Apoi, Georgescu și-a întărit ideea: „Asta trebuie după părerea mea şi voi încerca să susţin până când voi avea forţele necesare. Pentru că nici cota unică, nici restitutio in integerum nu au adus locuri de muncă şi bunăstare. N-a câştigat mare lucru… Eu aveam 34, s-a trecut la 16. N-am câşitgat mare lucru. E, bunicel, aşa (…) Decât să-i dai 2000 de euro unuia să îţi facă optimizare fiscală, mai bine îi dai 50 de euro şi îţi arată cum să pui rubricile alea”.

Cum poate beneficia Dragnea

Dat fiind contextul pe care vi l-am prezentat mai sus, putem concluziona că, în eventualitatea în care Florin Georgescu va obține o funcție guvernamentală, Liviu Dragnea (despre care presa a scris deja că urmărește să conducă din umbră viitorul executiv) va putea să scoată castane din foc cu mâna actualului oficial al BNR. Vă amintim că, în ultimele luni, Liviu Dragnea a dat de înțeles că PSD ar urma să reintroducă impozitarea progresivă, o măsură cu atât mai controversată, cu cât, în 2013, a generat tensiuni în interiorul USL. Astfel, devine  Dragnea va evita să fie ținta nemulțumirilor generate de către scenariul reaplicării impozitării progresive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *