Skip to content
Politică

Premieră istorică: Ion Iliescu va fi judecat în dosarul Mineriadei

libertatea.ro

Premieră istorică: bătaia de joc care durează deja de 27 de ani este pe cale să ia sfârșit. Primul președinte postdecembrist al României, Ion Iliescu, va fi judecat în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Speța Mineriadei va fi trimisă în instanță, procurorii militari finalizând ancheta sângeroaselor evenimente petrecute între 13 și 15 iunie 1990. Printre cei audiați, îi regăsim pe fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al Serviciului Român de Informații Virgil Măgurean și Gelu Voican Voiculescu, care la momentul respectiv era viceprim-ministru, transmite Realitatea.net.

În septembrie 2014, România a trebuit să continue ancheta în cazul acestui dosar, la cererea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), iar în februarie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus redeschiderea cazului.

Parchetul General va anunța trimiterea în instanța a dosarului către camerei preliminare a Înaltei Curţi. Speța conține peste 400 volume, însumând 117.000 de file.

Acțiunile, catalogate drept infracţiuni contra umanităţii. se pot rezuma la reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, care s-a soldat cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi violență și privarea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane. Aceste acțiuni s-au lansat împotriva unei populații civile, deci și asupra populației municipiului București. În cadrul acestui atac au fost implicate forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *