Skip to content
Politică

Premierul Ciucă, despre o posibilă blocare ilegală a conturilor Blue Air de către AFM: Există şi astfel de suspiciuni

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat, vineri, ipoteza privind o posibilă blocare ilegală a conturilor companiei Blue Air de către AFM, el precizând că există şi astfel de suspiciuni şi arătând că de aceea a trimis Corpul de Control, pentru a identifica care au fost adevăratele cauze ale acestei situaţii.

Întrebat dacă există suspiciuni privind ilegalitatea blocării conturilor Blue Air, premierul a spus că există şi astfel de suspiciuni şi, de aceea, Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze.

”Exact cum am menţionat de la început, pe de o parte ne asigurăm că cetăţenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în faţa unor asemenea situaţii şi, pe de altă parte, cei care au greşit trebuie să plătească pentru ce au făcut”, a spus Ciucă.

Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului ca urmare a deciziei Administraţiei Fondului de Mediu de blocare a conturilor Blue Air, au afirmat joi surse guvermamentale, informează news.ro.

Aceleaşi surse susţin, citând declaraţiile ministrului Mediului Tanczos Barna, că decizia de blocare a conturilor a aparţinut unui funcţionar.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *