Premierul Sorin Grindeanu îl taxează pe preşedintele Klaus Iohannis din cauză că acesta a participat la primele proteste – de pe 22 ianuarie – împotriva ordonanţei privind graţierea.
Invitat duminică seară în platoul Antena 3, şeful Executivului a declarat că a încercat în această perioadă să aibă o relaţie instituţională corectă cu preşedintele Iohannis.
„Pentru mine, a fost o surpriză neplăcută prezenţa preşedintelui în stradă săptămâna trecută. Eu am încercat în această perioadă să am o relaţie instituţională corectă cu Administraţia Prezidenţală. Poate uneori am lăsat de la mine pentru a fi dialog. Ba chiar poate de multe ori am lăsat de la mine anumite lucruri, tocmai pentru a avea dialog, pentru a ne vedea fiecare dintre noi, dintre Guvern, Administraţie Prezidenţială, Parlament, celelalte instituţii, de a lăsa de o parte politica şi de a ne ocupa de administrarea ţării. Nu avem şi nu am venit pe picior de război. Vom pune în practică programul votat de oameni. Toate piedicile pe care unii vor să ni le pună le evităm şi le vom evita”, a precizat prim-ministrul Grindeanu.
