Skip to content
Politică

Premierul interimar sărbătorește ziua Drapelului Național la Miercurea Ciuc

Premierul interimar al României, Gabriel Oprea, participă la ceremonia organizată la Miercurea Ciuc cu ocazia Zilei Naţionale a Drapelului.

De asemenea, și ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, se află la festivitatea de la Mircurea Ciuc, informează realitatea.net

Este o mare onoare să particip astăzi la ceremonia în care aşezăm la loc de cinste unul din simbolurile noastre naţionale„, a afirmat Gabriel Oprea, la Miercurea Ciuc, spunând că patriotismul şi loialitatea nu sunt doar simple vorbe, ci principii de viaţă, iar draptelul român este simbolul independenţie.

Onorăm astăzi drapelul României, simbol al statului român. Sărbătorile ca cea de astăzi ne ajută să cultivăm în propria conştiinţă respectul pentru cei care ne-au lăsat cea mai importantă moştenire„, a spus Gabriel Oprea la o ceremonie organizată vineri.

Ca om format în sistemul militar am avut înrădăcinată în conştiinţă că patriotismul şi loialitatea naţională nu sunt simple vorbe, ci principii de viaţă (…) În egală măsură cred că numai împreună, idniferent de religie, etnie sau orientare politică, putem servi ţara deopotrivă. (…) Instituţiile statului sunt ancorele pe care se sprijină statul democratic şi într-o ţară modernă ca România sunt primele chemate să apere simbolurile naţionale„, a mai spus primul ministru interimar.

De Ziua Drapelului, militari din marile garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice de înălţare a drapelului naţional, organizate de autorităţile publice locale conform prevederilor Legii nr. 96/1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional.

La Bucureşti, ceremonia publică are loc de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului (în apropiere de Palatului Cercului Militar Naţional), fiind organizată de Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei.

La activitate vor participa şi militarii organizaţi voluntar în grupul „Invictus România”, care vor lansa o „provocare” publică privind respectul faţă de eroi şi Drapelul naţional, precum şi veteranul din cel de-Al Doilea Război Mondial, sublocotenentul în retragere Bogdan Ioan Petru, care va împlini 90 de ani chiar pe 26 iunie.

De la ora 18.00, Muzica Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” va susţine un concert în Parcul Carol I, iar de la ora 21.30, militarii vor participa la un marş cu Drapelul naţional (în lungime de aproximativ 50 de metri) şi torţe, pe traseul Piaţa Universităţii – B-dul. Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – Palatul Cotroceni – sediul Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, vor participa astăzi, de la ora 12.00, la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional organizată la Miercurea Ciuc, pe esplanada din faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita.

La festivităţi au fost invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Şi la Cluj, autorităţile locale organizează mai multe manifestări publice în Piaţa Avram Iancu, în faţa Teatrului Naţional, dedicate Zilei Drapelului Naţional.

De la 10:45 va avea loc slujba de sfinţire a Drapelului Naţional, în Catedrala Mitropolitană, după care la ora 11:00 va urma ceremonia de ridicare pe catarg, în acordurile imnului naţional al României.

Tot vineri, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca” şi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie vor asigura garda de onoare la această manifestare, informeaza realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *