Skip to content
Republica Moldova

Premierul R.Moldova reacționează la cererea Transnistriei de a-i recunoaște independența: Aceste solicitări sunt de 30 de ani!

Facebook

Prim-ministrul R.Moldova, Natalia Gavrilița, vine cu o reacție la anunțul separatiștilor de la Tiraspol care au solicitat Chișinăului inițierea unui dialog „în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor, bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător” ca urmare a depunerii R.Moldova a cererii de aderare la UE.

Aceste solicitări sunt de 30 de ani. Aceste declarații au fost făcute atunci, când Moldova a semnat aderarea la anumite foruri internaționale, cum ar fi Consiliul Europei sau a semnat Acordul de Asociere cu UE. Important este că acele mecanisme de negociere care există sunt funcționale și mergem pe aceste mecanisme așa cum am făcut-o anterior”, a declarat șeful Executivului în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, Gavrilița a negat informațiile privind implicarea regiunii transnistrene în acțiuni militare pe teritoriul Ucrainei.

Amintim că reprezentanții așa-numitei republici transnistrene au emis un document în care solicită autorităților de la Chișinău să recunoască regiunii respective „dreptul la autodeterminare” și să stabilească „relații diplomatice” cu aceasta.

Reacția celor din Transnistria vine după ce autoritățile de la Chișinău au depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Ce vor cei din Transnistria: „Recunoașterea statalității și relații diplomatice”

În noile circumstanțe actuale, inclusiv cele create de acțiunile conducerii moldovenești, solicităm părții moldovenești să inițieze un dialog cu partea transnistreană în scopul unei reglementări civilizate, definitive, a relațiilor bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente, prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător.

În același timp, facem apel la Națiunile Unite, la OSCE, la mediatori și observatori în procesul de negociere, la comunitatea internațională în ansamblu, cu solicitarea de a recunoaște realitatea care există de mai bine de treizeci de ani sub forma republicii transnistrene.

Cerem Republicii Moldova să asigure respectarea dreptului poporului din Transnistria la autodeterminare și să stabilească relații diplomatice cu Pridnestrovie (Transnistria).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *