Skip to content
Politică

Presa din România, în doliu. O cunoscută jurnalistă de 36 de ani a murit

 

Presa din România este în doliu. Una dintre cele mai cunoscute jurnaliste a murit la vârsta de 36 de ani.

Ailin Ibraim s-a stins din viață la numai 36 de ani. Ailin Ibraim a fost redactor-șef al revistei Bolero.

„Noi, jurnaliștii din redacțiile Ringier România, anunțăm cu tristețe dispariția fostei noastre colege Ailin Ibraim.

Ailin rămâne în amintirea noastră un om minunat, cu suflet cald și un zâmbet molipsitor. O jurnalistă frumoasă, deșteaptă, creativă, un model pentru alte femei, un reper de corectitudine și stil.

Ailin a ales să facă stilism pentru revistele glossy din dragoste pentru frumos și din dorința de a se exprima vizual în pictoriale inventive, originale, care inspiră.

A fost redactorul-șef al revistei Bolero, publicație pe care a condus-o cu profesionalism, creativitate și spirit de echipă și a realizat coperte și editoriale de modă și frumusețe la nivel internațional pentru revista Unica. Apoi a creat Strike a Pose, un studio de modă și fotografie cu ședințe foto personalizate, styling și consiliere de imagine

Ailin ar fi împlinit anul acesta 37 de ani. Redacțiile Ringier România vă roagă să vă îndreptați gândurile bune spre sufletul ei.”, au scris cei de la libertatea.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *