Skip to content
Republica Moldova

Preşedintele Braziliei, spitalizat după un accident

Wikipedia

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost internat luni seara într-un spital militar, după ce a căzut, aparent fără urmări grave, în reşedinţa sa oficială, Palatul Alvorada, informează un comunicat oficial citat de portalul de presă G1, preluat de AFP.

După ce a primit primele îngrijiri de la echipa medicală a preşedinţiei, şeful statului a fost spitalizat şi i s-a făcut o tomografie computerizată, care nu a relevat leziuni în regiunea craniană. Bolsonaro urma să rămână internat 6-12 ore, a indicat aceeaşi sursă.

La puţin timp după coloana prezidenţială, la spital a sosit şeful serviciilor de securitate guvernamentale, Augusto Heleno, care a declarat televiziunii Globo că Bolsonaro se simte bine, dar trebuie să rămână sub observaţie.

AFP nu a reuşit să obţină luni seara alte precizări din partea preşedinţiei de la Brasilia, scrie Agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *