Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a avut o întrevedere cu Mihai Daraban, președintele Camerei de comerț și Industrie a României. Discuțiile au vizat reforma programului de promovare a exporturilor, măsuri concrete de debirocratizare și măsura Zero taxe pe salariul minim.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a precizat că își dorește să sprijine exporturile românești, iar în acest sens a inițiat demersuri pentru reforma sistemului de promovare a exporturilor. Ministrul a spus că lucrează la o ordonanță de guvern pentru modernizarea sistemului de promovare a exporturilor, care să înlocuiască actualul sistem de subvenții acordate fără criterii obiective, netransparent și direcționat central, cu unul deschis tuturor operatorilor economici, fără discriminare, în care cheltuielile de participare la evenimentele de promovare a exporturilor să reprezinte credit fiscal.
Președintele CCIR Mihai Daraban a spus că salută inițiativa ministrului economiei de a modifica programul de promovare a exporturilor. Mai mult, inițiativele de debirocratizare sunt binevenite în rândul antreprenorilor, pentru că vor elimina poverile administrative de pe umerii acestora. Soluțiile găsite sunt în acord cu viziunea Camerei de Comerț și Industrie a României.
