Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității București (UB) susține că vicepremierul Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat, în care a identificat „zeci de pagini copiate integral”.
„Legea ne-a obligat, cum se întâmplă în cazul demnitarilor, să transmitem autosesizarea la Consiliul Naţional de Etică. Consiliul Naţional de Etică a dat verdictul atât de rapid, încât nici măcar nu am apucat să le transmitem ce începuserăm noi să analizăm”. Potrivit lui Marian Popescu, la Consiliul Naţional de Etică au ajuns atât autosesizarea Comisiei, cât şi o sesizare, făcută de o altă persoană, dar având acelaşi obiect. Iar Consiliului Etică, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, a dat, în timp, record verdictul: „nu se confirmă”. „Bibliografia consultată a fost bine valorificată de autor în cuprinsul tezei de doctorat, iar în procesul de documentare au fost selectate şi citate din lucrările folosite, idei şi informaţii semnificative asupra problematicii analizate; (…) indicarea prin notele de subsol a lucrărilor consultate şi a autorilor acestora se înscrie în cerinţele care trebuie respectate în procesul de elaborare a unei lucrări ştiintifice, cerinţe impuse de dispoziţiile legale în vigoare la data elaborării tezei”, se arăta în verdictul Consiliului, transmite gandul.info.
Comisia a renunțat să mai dezbată subiectul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, însă Marian Popescu a analizat singur lucrarea de doctorat a lui Oprea și a ajuns la concluzia că vicepremierul a plagiat.
„Trebuia să fac acest lucru, trebuia să merg până la capăt. Este vorba, în mod sigur, despre un plagiat. O să le atrag tovărăşeşte atenţia celor de la Consiliu că, în lucrarea lui Gabriel Oprea, sunt zeci de pagini copiate integral. În afară de pasajele semnalate în presă, am găsit şi altele, preluate din alte lucrări, fără citarea sursei. Ceea ce s-a întâmplat este de domeniul evidenţei”, spune Marian Popescu.

Niciun doctorat luat de un demnitar actual sau trecut NU ESTE CORECT !!! Absolut toate sunt plagiate 100% !!! De aceea nu cred ca se vor lua masuri reale impotriva impostorilor !!!