Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban participă, miercuri, la deschiderea tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare Bacău. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, declara recent că acest tronson era realizat, în urmă cu un an, în proporţie de 27%.
Deschiderea tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare Bacău este programată la ora 13.00.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune.
În 20 noiembrie, premierul Ludovic Orban i-a felicitat pe constructorii care realizează centura ocolitoare a municipiului Bacău, întrucât aceştia au comunicat că tronsonul de drum cu profil de autostradă va putea fi dat circulaţiei între 27 noiembrie şi 2 decembrie, deşi termenul limită de finalizare a lucrărilor era luna ianuarie a anului 2022.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spunea atunci că este vorba despre primul tronson de autostradă din regiunea Moldovei care va fi deschis circulaţiei, adică 16 kilometri la profil de autostradă, din cei 31 de kilometri din centura Bacăului. El preciza că, în luna noiembrie a anului trecut, acest obiectiv de investiţii fusese realizat în proporţie de 27%, fiind finalizat în doar un an.
