Skip to content
Politică

Președintele Parlamentului European enervat de premierul Greciei: Să nu mai denigreze Germania

Preşedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, i-a cerut noului premier grec Alexis Tsipras să înceteze să o mai critice pe cancelarul german Angela Merkel şi Guvernul său, arată Mediafax.

Schulz a declarat pentru ediţia de duminică a cotidianului german Die Welt că a transmis această recomandare în timpul întrevederilor pe care le-a avut săptămâna trecută cu Alexis Tsipras, care vrea să renegocieze datoria masivă a Greciei.

„I-am recomandat cu insistenţă să se calmeze pe plan verbal. Acest lucru nu îl ajută cu nimic”, a declarat Martin Schulz.

„Tsipras ar fi mai inspirat să înceteze atacurile împotriva Angelei Merkel”, a declarat el, adăugând că Guvernul german, printre alţii, va fi cel care îl va ajuta.

Sursa foto: europarl.europa.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *