Președintele PNL, Alina Gorghiu, consideră, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că în urma dosarului de corupție instrumentat de DNA pe numele ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, acesta este obligat să demisioneze din Guvern.
„Calitatea de urmărit penal într-un dosar de corupție îl obligă pe ministrul Finanțelor, dl Darius Vâlcov, să demisioneze din Guvern. Ca jurist, respect prezumția de nevinovăție, care i se aplică și domniei sale. Ca cetățean al României, am renunțat să mai acord prezumția de competență miniștrilor din cabinetul Ponta, dar îmi doresc ca finanțele țării să fie gestionate de o persoană a cărei integritate nu este atinsă de nicio suspiciune de corupție. De altfel, în raportul MCV din anul 2013, se menționează că este esențial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcții ministeriale să se bucure de încrederea publicului. În plus, ministrul de Finanțe este reprezentantul României în relația cu creditorii externi”, arată Alina Gorghiu.
De asemenea, aceasta precizează că „premierul Ponta declara, în decembrie, anul trecut, că atât el, cât și miniștrii săi s-ar retrage din Guvern în cazul în care ar fi urmăriți penal. Astăzi, când ar trebui să-i solicite demisia de onoare lui Darius Vâlcov, face o eschivă jenantă de la subiect. Ca și cum n-ar observa elefantul din sufragerie, Ponta ne vorbește despre contribuția decisivă a ministrului Vâlcov la codul fiscal. Un ministru urmărit penal nu mai poate avea decât o contribuție negativă la imaginea și credibilitatea României”.
Sursa Foto: bzc. ro
