Skip to content
Politică

Președintele Ucrainei cere instituirea Legii Marțiale ca reacție la conflictul diplomatic cu Rusia – UPDATE

news.ro

UPDATE: 

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a spus că acțiunile SUA și altor țări de creștere a tensiunilor lângă granițele Rusiei ar putea duce situația într-un ”punct fără întoarcere”. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a completat: „Ucraina a provocat intenționat incidentul din strâmtoarea Kerci. Moscova va convoca un înalt diplomat ucrainean pentru a se plânge în privința incidentului”. 

Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko a anunţat luni că va propune Parlamentului instituirea legii marţiale după ce Rusia a atacat şi capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră, transmite Reuters. Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte luni de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că reuniunea a fost reclamată de cele două ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora locală 11.00 (18.00, ora României), a precizat aceeaşi sursă pentru AFP. MAE îşi exprimă îngrijorarea faţă de criza izbucnită după ce nave ucrainene au fost atacate şi sechestrate de forţe ruseşti şi consideră că agresiunea şi încălcarea legislaţiei internaţionale subminează securitatea întregii regiuni.

Ucraina a făcut un pas important către declararea legii marţiale, după capturarea prin forţă militară de către Rusia a trei nave aparţinând Marinei ucrainene, soldate cu răniţi, în Strâmtoarea Kerci, ce asigură un acces la Marea Azov, care a provocat o escaladare fără precedent în această zonă sensibilă, relatează AFP.

Tensiunea este atât de puternică, încât Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte luni de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că reuniunea a fost reclamată de cele două ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora locală 11.00 (18.00, ora României), a precizat aceeaşi sursă pentru AFP, citată de news.ro.

În noaptea de duminică spre luni, Consiliul de Securitate şi de Apărare ucrainean, reunit de urgenţă, i-a propus preşedintelui Petro Poroşenko să introducă legea marţială ”pe o perioadă de 60 de zile”, a anunţat secretarul acestei structuri.

Această decizie urmează să fie aprobată de Parlamentul ucrainean, care se reuneşte în sesiune extraordinară luni după-amiaza, însă un vot favorabil este departe de a fi garantat.

În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, preşedintele Proroşenko a denunţat un ”act nebun al Rusiei contra Ucrainei”, dând asigurări că ”atacul” a fost ”premeditat”.

”Legea marţială nu înseamnă a declara război” Rusiei, ”ea va fi introdusă numai pentru apărare”, a dat el asigurări.

Tensiunile între Ucraina şi Rusia la Marea Azov s-au intensificat brusc duminică, după ce Kievul a acuzat Rusia că a lovit o navă ucraineană şi i-a blocat accesul în această mare mică, situată între Crimeea – anexată în 2014 de Moscova, şi estul Ucrainei – teatrul unui război civil cu separatişti proruşi.

Situaţia s-a degradat rapid, iar Ucraina a acuzat duminică seara Rusia că a capturat aceste nave, după ce a deschis focul asupra lor în această zonă strategică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *