Un accident grav s-a petrecut, joi, în zona Băneasa.
În accident au fost implicate patru autovehicule și a îngreunat traficul la intrarea în București, informează b1.ro.
Astfel, nu sunt victime la fața locului, iar oamenii legii sunt prezenți pentru a dirija traficul. De altfel, aceștia fac măsurături pentru a descoperi care a fost cauza acestor tamponări, în contextul în care, la prima vedere, pare a fi vorba despre nerespectarea distanței față de autovehiculul din față.
