Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, s-a declarat încrezător că fotbalul îşi va reveni după efectele pandemiei de coronavirus şi că până în toamnă se vor putea juca meciuri cu publicul în tribune, informează agerpres.
”Umanitatea a supravieţuit multor războaie şi epidemii, fără îndoială va supravieţui şi noului coronavirus. Sper ca fanii să se întoarcă pe stadioanele de fotbal în toamnă”, a declarat Ceferin, conform EFE care citează ziarul sloven Dnevnik.
Ceferin a dat asigurări că ”UEFA va ieşi victorioasă din criză” şi că federaţiile europene şi cele naţionale vor depăşi problemele financiare.
„Vom avea unele pierderi, dar le vom recupera rapid”, a spus preşedintele UEFA.
UEFA a menţionat deja data de 3 august ca posibil termen-limită pentru finalizarea campionatelor naţionale, la reuniunile cu asociaţiile membre de la sfârşitul lui aprilie
