Președintele României, Klaus Iohannis, l-a nominalizat joi pe europarlamentarul PNL, Eduard Hellvig, pentru a prelua șefia Serviciului Român de Informații.
Imediat după acest anunț al șefului statului, aproape toate partidele parlamentare, cu excepția PSD, și-au anunțat public sprijinul pentru ca Eduard Hellvig să ajungă în fruntea SRI.
Vineri, grupul PNL din Camera Deputaților, anunță, prin vocea deputatului Mircea Dolha, că votul din Parlament pentru Hellvig va fi unul unanim.
”Domnul Președinte Klaus Iohannis a găsit Omul potrivit la locul potrivit. Vom avea unanimitate la votul în Parlament!”, transmite liberalul Mircea Dolha, prin intermediul unui comunicat de presă.
”Salut propunerea domnului președinte Klaus Iohannis pentru șefia SRI, propunere pe care o consider mai mult decât îndreptățită, întrucât Eduard Hellvig, în toate funcțiile importante pe care le-a deținut până în prezent, a dovedit un grad ridicat de seriozitate, echilibru și integritate, având experiența și luciditatea necesară într-o astfel de poziție extrem de importantă.
Consider un act de normalitate și apreciez faptul că majoritatea partidelor parlamentare și-au prezentat, imediat după anunț, susținerea pentru numirea unui liberal în funcția de director al SRI.
În opinia mea, și parlamentarii social-democrați vor vota pentru, întrucâ PSD nu are nici un motiv să se opună numirii lui Eduard Hellvig la SRI. Sunt convins că vom avea unanimitate la votul din Parlament, ceea ce nu poate să însemne decât că ”România lucrului bine făcut” s-a pus deja în mișcare, iar proiectul pentru România al PNL și al președintelui Klaus Iohannis are baze solide și se concretizează în direcția trasată de către cetățeni prin votul național din 16 noiembrie 2014.”, subliniază deputatul Mircea Roșca, într-un comunicat de presa.
Citește și: Radu Tudor dezvăluie avantajul major al lui Hellvig pentru şefia SRI
Citește și: Cum comentează Ponta decizia UNPR de a-l susține pe Hellvig
Citește și: Băsescu reactionează la propunerea lui Iohannis cu un atac sub centură

Mircea Rosca ,ala din puscarie si Dolha care avea o secretara exhibitionista?Astia sint Romania lucrului bine facut?