Citiţi, în cele ce urmează, PRIMA declaraţie a senatorului Vasile Blaga după şedinţele de astăzi ale Partidului Naţional Liberal, precum şi ce spune el despre preşedintele unic al PNL, Alina Gorghiu.
Liberalii vor avea un președinte unic, în persoana Alinei Gorghiu, iar europarlamentarul Daniel Buda a fost împuternicit să semneze listele electorale din partea fostului PDL, a anunțat sâmbătă seară fostul copreședinte PNL Vasile Blaga, citat de Agerpres.
„Au fost două ședințe. Prima a fost cea a președinților din vechiul PDL. A urmat ședința Biroului Permanent al PNL. În prima ședință, cu un singur vot împotrivă și cu patru abțineri, am hotărât să renunțăm la copreședinția partidului pentru că suntem un singur partid și să propunem președinte unic în persoana doamnei Gorghiu”, a afirmat Blaga, într-o conferință de presă la sediul PNL, menționând că Daniel Buda a fost împuternicit să semneze, împreună cu Alina Gorghiu, listele formațiunii pentru alegerile parlamentare.
Vasile Blaga a precizat că o va sprijini pe Alina Gorghiu.
„Sunt convins că am ales soluția cea mai bună. O să o sprijin pe doamna Gorghiu și cred că este calea cea mai bună”, a subliniat Blaga.
Tot în ședința de sâmbătă s-a decis ca Gheorghe Falcă, președintele filialei PNL Arad, să fie coordonator al campaniei partidului pentru alegerile parlamentare.
Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
