Au apărut informaţii despre prima publicaţie care declară deschis pe cine susţine la viitoarele alegeri.
Este vorba despre apropiatul scrutin pentru prima funcţie din Statele Unite ale Americii.
Ziarele din SUA își anunță deschis susținerea față de un candidat sau altul la alegerile prezidențiale care se apropie.
New York Times, unul dintre principalele ziare din Statele Unite, a anunțat recent de partea cui este la scrutinul din 8 noiembrie. Publicaţia îi va susține pe democrata Hillary Clinton şi pe republicanul John Kasich în cursele către obţinerea învestiturilor partidelor din care fac parte în vederea alegerilor prezidenţiale, scrie paginademedia.ro, citând cbsnews.com.
Declarația de susținere a celor doi vine din partea Comitetului editorial al New York Times, compus din 19 membri care au drept sarcină principală redactarea editorialelor cotidianului și sunt independenți de redacție.
