Skip to content
Politică

Primar din Cluj, intrat în vizorul ANI. De ce este suspectat

Un primar din judeţul Cluj a intrat în vizorul  Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). De ce este suspectat edilul.

Într-un comunicat trimis, miercuri, PSnews.ro, instituţia anunţă că „a constatat indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către FÂRTAN IOAN, Primar al comunei Sânmărtin, județul Cluj, întrucât, în perioada exercitării mandatului de primar, a semnat și derulat două contracte încheiate între Primăria comunei Sânmărtin și Asociația Crescătorilor de Taurine Sânmărtin (asociație al cărei președinte a fost persoana evaluată în perioada 17 iunie 2003 – 07 februarie 2012)”.

„Prin semnarea și derularea celor două contracte s-au realizat foloase patrimoniale pentru Asociația Crescătorilor de Taurine Sânmărtin din partea căreia persoana evaluată a beneficiat de foloase de orice natură în calitate de președinte al Asociației.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia «Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică».

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Județul Cluj, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către FÂRTAN IOAN a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare. FÂRTAN IOAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, se mai arată în documentul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *