Un primar al Partidului Național Liberal (PNL) din județul Vrancea a fost reținut miercuri pe motiv că ar fi contribuit la incendierea unor ferme.
Este vorba despre primarul comunei Urechești din Vrancea, Nistor Bratoșin, care ar fi dorit să se răzbune prin intermediul acestei metode pe o persoană cu care ar fi avut conflicte politice, informează B1.ro.
Incidentul ar fi avut loc la sfârșitul anului trecut, atunci când edilul din Vrancea ar fi contribuit la incendierea a două ferme, într-un interval de două săptămâni.
Cel păgubit în urma incendiile a susținut că a fost amenințat în mai multe rânduri, spunând că motivul incendierii ar fi conflictele politice dintre primar și o altă persoană.
Primarul PNL se află acum în arest pentru 24 de ore, urmând a se stabili dacă reținerea va fi prelungită până la 29 de zile, mai adaugă sursa citată.
