Skip to content
București Știri locale

Primăria Capitalei a primit de la o fundaţie 44 de senzori de monitorizare a calităţii aerului. Când va fi implementat sistemul

Bucuresti FM

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că primăria a recepţionat 44 de senzori care vor compune noul sistem de monitorizare a calităţii aerului deţinut de municipalitate şi care este complementar celui administrat de Ministerul Mediului. Senzorii, care au fost oferiţi administraţiei locale de către o fundaţie, monitorizează concentraţiile de pulberi în suspensie şi dioxid de azot şi vor deveni funcţionali cel mai probabil din luna ianuarie a anului viitor, după finalizarea procesului de calibrare, notează news.ro.

Am recepţionat cei 44 de senzori care vor compune noul sistem de monitorizare a calităţii aerului deţinut de Primăria Capitalei, complementar celui administrat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În perioada următoare, vom demara procedura de calibrare a acestora cu ajutorul autolaboratorului pe care municipalitatea îl deţine şi care va fi amplasat într-o zona adecvată acestui demers. Sistemul, gestionat de Direcţia de Mediu, are rolul de a monitoriza continuu evoluţia concentraţiilor de particule în suspensie PM2,5, PM10 şi dioxid de azot (NO2). Ulterior, acest sistem va contribui la dezvoltarea politicilor locale de reducere a concentraţiei de poluanţi în aer”, a scris primarul Nicuşor Dan sâmbătă, pe Facebook.

După procedura de calibrare, cei 44 de senzori vor fi instalaţi, în prima lună a anului viitor, în diferite zone din Capitală. După instalarea senzorilor, datele obţinute în cadrul monitorizării realizate cu ajutorul acestora vor fi făcute publice pe portalul web al Primăriei generale a Capitalei.

Cei 44 de senzori au fost transmişi cu titlu gratuit Municipiului Bucureşti de către Fundaţia Vital Strategies, ca urmare a aderării Capitalei la Reţeaua Oraşe Săntătoase, în cadrul unui proiect susţinut de Bloomberg Philantropies, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Totodată, fundaţia care a oferit senzorii, Vital Strategies, va acoperi şi contravaloarea serviciilor de mentenanţă timp de doi ani, iar după această perioadă ca responsabilitatea susţinerii acestor costuri va fi preluată de către administraţia locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *