Skip to content
Politică

Primăria Craiovei îngrașă, an de an, firme dubioase

subversiv.info

Citiți, în cele ce urmează, în ce fel Primăria Municipiului Craiova îngrașă, în fiecare an, firme dubioase din bani publici.

În fiecare an, autoritățile locale amenajează un patinoar în Piața Mihai Viteazul din fața Prefecturii Dolj. Până aici, nimic neobișnuit. Totuși, o investigație publicată, joi, de cotidianul regional Gazeta de Sud arată că primăria condusă de Olguța Vasilescu a încredințat această activitate, direct, fără licitație, unor firme reprezentate de către aceeași persoană, simpatizantă a PSD.

Ca să nu dea de bănuit, în fiecare an o firmă diferită a depus cerere către edili pentru amenajarea patinoarului, iar municipalitatea a fost de acord imediat, chiar dacă respectivele societăți nu au niciun fel de experiență în domeniu, două din totalul celor patru entități fiind înființate cu o lună-două înainte de a se asocia cu primăria. Cireașa de pe tort? Acționarii poartă același nume de familie cu cel al reprezentantului lor.

Datele financiare ale firmelor arată că, în anii în care au semnat contractul cu primăria, cifra lor de afaceri a explodat, pentru ca apoi să revină la normal.

În această lună, pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local figurează un proiect de hotărâre prin care primăria le cere votul consilierilor pentru a se asocia cu firma Lets Skates SRL. Documentul precizează că societatea va plăti primăriei 8.500 de lei pentru că folosește domeniul public în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 februarie 2017.

Partea nevralgică este că societatea nu are nici un fel de experiență în domeniu, din simplul motiv că a fost înființată pe 13 septembrie 2016, cu nici două săptămâni înainte de a depune oferta la primărie. Lets Skates are sediul social în satul Golfin din comuna doljeană Robănești, iar acționarii săi sunt Ion Ungureanu și Victor Vasile, fiecare cu 50% din acțiuni. Explicațiile au fost oferite, pentru ziarul citat, de către Florin Ovidiu Ungureanu, care figurează ca director general al companiei. El a afirmat că firma nu are experiență, dar unul dintre tehnicienii angajați, da. După o serie de întrebări și răspunsuri, Ungureanu a recunoscut că acel tehnician este chiar el. Întrebat dacă este rudă cu Ion Ungureanu, Florin Ovidiu a fost evaziv, s-a enervat și a spus că acest lucru nu este relevant.

Citiți AICI în ce fel Afacerea Patinoarul s-a repetat în anii trecuți, care au fost câștigurile, precum și ce legătură are Florin Ungureanu cu PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *