Skip to content
Politică

Primarii USR, luați în colimator de PSD: „Un imperiu al indolenței și tupeului. Ajunge cu dezmățul administrativ și bătaia de joc!”

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Primarii USR ai Brașovului și Bacăului, Allen Coliban, respectiv Lucian Stanciu Viziteu, au fost aspru criticați de reprezentanți ai social-democraților. Cei doi edili sunt acuzați de indolență, tupeu și dezmăț administrativ.

Astfel, subprefectul Lucian Pătrașcu, liderul organizației municipale PSD Brașov, scrie pe pagina sa de Facebook că ”e momentul ca Allen Coliban să plece acasă cu tot cu gașca lui.”

„Ajunge «dezmățul administrativ» și bătaia de joc la adresa contribuabililor. Ieșiți în fața brașovenilor, asumați-vă răspunderea și clarificați aspectele consemnate în raportul Camerei de Conturi.

De mai bine de 30 de zile vă ascundeți birocratic în spatele unor termene, evitând #ADEVĂRUL.

Unde este #ETICA domnule primar Coliban. Unde este #TRANSPARENȚA Unde este #SIMȚULRĂSPUNDERII în fața brașovenilor”, a precizat Lucian Pătrașcu.

De asemenea, senatoarea PSD Cristina Breahnă Pravăț a adus în atenția Senatului situația administrației din municipul Bacău, în contextul afirmațiilor unor parlamentari USR despre împrumuturile publice, scrie Ziarul de Bacău.

„V-aș ruga să nu mai vorbiți despre angajări haotice, la nivelul coaliției PSD – PNL. Uitați-vă ce se întâmplă în curtea primarilor USR, uitați-vă ce s-a întâmplat la Bacău! Vorbim despre angajarea unor neșcoliți pe posturi cu studii superioare, cu asumarea răspunderii edilului USR! Și dacă vorbim despre îndatorarea românului, uitați-vă cum primarul municipiului Bacău a încercat a doua oară să îndatoreze Bacăul, cu 120 milioane lei, și a fost oprit de Consiliul Local!”, a declarat parlamentarul social-democrat.

„Bacăul se prăbușește sub imperiul indolenței și tupeului USR!”, a notat ulterior, pe Facebook, senatoarea PSD Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *