Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, face un inventar al investițiilor în infrastructură din ultima perioadă, subliniind că soluția pentru un trafic civilizat este lărgirea arterelor principale din sector. Edilul prezintă și un clip video în care se văd rezultatele lucrărilor de modernizare a străzii Sergent Iriceanu Ion.
”Am spus, de nenumărate ori, că investițiile în infrastructură sunt extrem de importante pentru dezvoltarea comunității noastre. Lărgirea arterelor principale a însemnat un prim pas către normalitate, iar acest lucru nu a dus decât la un trafic civilizat pe care ni-l doream cu toții. După modernizarea și reconfigurarea bulevardelor Constantin Brâncoveanu și Alexandru Obregia, a străzilor Turnu Măgurele și Luică, precum și a șoselei Berceni, a venit și rândul unei alte artere extrem de importante. Astăzi vă prezint strada Sergent Iriceanu Ion”, a scris Daniel Băluță pe Facebook.
