Curtea Constituțională (CCR) a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, că primarii condamnați cu suspendare își vor pierde mandatele, la fel ca cei care sunt condamnați cu executare.
Primarul Devei, Mircia Muntean, este condamnat definitiv la patru ani cu suspendare pentru abuz în serviciu, iar acum este în pragul de a-și pierde mandatul.
„O decizie a Curții totdeauna este corectă, nu se discută, este aplicabilă; numai că trebuie să obținem minuta, deci hotărârea propriu-zisă, care se publică în 45 de zile în Monitor și face trimitere la retrimiterea legii în Parlament și la discutarea ei cu articolul respectiv modificat, cee ace înseamnă o zi, o lună, trei luni, cinci luni, opt luni…”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Mircia Muntean, citat de b1.ro.
Primarul Devei a precizat că până când află dacă-și pierde mandatul sau nu va răspunde presei la telefoane și va rezolva problemele oamenilor care m-au ales.
„Eu în acest timp voi răspunde presei la telefoane, voi rezolva problemele oamenilor care m-au ales… Eu sunt cât se poate de hotărât să duc lucrurile la bun sfârșit. Să întrebați dacă se aplică acum sau la următorii primari aleși. Eu acum zâmbesc, plâng și sunt necăjit. Astea le știu eu bine și în rest nu sunt probleme”, mai spune Mircia Muntean.
Senatorul Haralambie Vochițoiu precizează însă că în cel mai scurt timp trebuie aplicată decizia Curții Constituționale. „Nu pot comenta un caz particular. Reține, eu nu comentez la cazul Mircia Muntean, comentez la modul general care e procedura legală. După ce Curtea Constituțională a dat verdictul acesta, legea spune așa, că în cel mai scurt timp – asta poate fi o zi, trei, 30 de zile – Parlamentul sau Guvernul pune în acord legea existentă cu decuzia Curții”, a declarat Vochițoiu.

Dar oare bun simt mai exista ? Esti penal, pleci acasa , nu moare primaria fara matale, sunt pline cimitirele de oameni de neinlocuit !