Skip to content
Politică

Primarul PSD al unui municipiu a demisionat din funcție

Primarul unui municipiu din România a demisionat joi din funcție invocând motive medicale. Este vorba de edilul orașului Bârlad, Constantin Constantinescu.

Demisia va intra în vigoare de la 1 martie, interimatul pentru funcție urmând să fie asigurat, potrivit legii, de actualul viceprimar, Marin Bunea (PSD).

Primarul, membru al PSD, și-a anunțat intenția de a demisiona din funcție încă de pe data de 13 februarie, la o zi după ce semnase la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași un acord de vinovăție prin care recunoaștea infracțiunea de conflict de interese.

Potrivit reprezentanților Curții de Apel Iași, edilul, care era cercetat în stare de libertate pentru conflict de interese privind contracte câștigate de la autoritatea locală de către o firmă la care el a fost acționar, a recunoscut comiterea faptei și a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Constantin Constantinescu a câștigat la alegerile locale din 2012 al treilea mandat consecutiv în fruntea municipiului Bârlad. Una din faptele prin care s-a făcut remarcat edilul a fost că a permis ca portretul său să fie pictat în dreapta pronaosului unei biserici, alături de Sf. Muceniță Ecaterina și de Sf. Cuvios Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *