Primarul Partidului Social Democrat (PSD) care a semnat inițiativa Uniunii Salvați România (USR) #FărăPenali a oferit zilele trecute o declarație pentru PSnews.ro.
Concret, este vorba despre primarul din Pucioasa Constantin Ana care a justificat pentru redacția noastră gestul de a semna inițiativa USR.
Edilul a spus că a dorit să demonstreze cetățenilor că celor de la PSD le pasă de viitorul țării:
„Am vrut să demonstrez că și noi suntem oameni, ca toți ceilalți, și că ne interesează viitorul acestei țări. Nu suntem maimuțele pe care le arată unii și alții cu degetul astăzi. Suntem cetățeni implicați, suntem oameni pe care îi interesează viitorul țării. De altfel, de-aia și suntem în funcțiile în care suntem – și eu, și alți colegi. Și cred că la momentul de față, această ură și această dezbinare care s-au creat între PSD-iști și mare parte din populație trebuie să înceteze”, a declarat Constantin Ana pentru PSnews.ro.
Citiți AICI interviul integral
