Skip to content
Politică

Primarul PSD din Alexandria, apel public pentru descurajarea manifestanților anti-PSD

Liber în Teleorman

Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, a dat un interviu unei publicații locale, în care cere sprijin public pentru „descurajarea” celor care care nu agreează modul de acțiune al PSD.

„PSD-ul nu trebuie să cedeze niciun centimetru. Dar nu este suficient, dacă românii care conștientizează că acest program de guvernare este pentru români și România nu vor fi alături și nu vor suține afectiv acest Guvern. Suntem în ceasul al 12-lea. Și trebuie să salvăm țara. Și putem face acest lucru, care, de altfel, a şi început să prindă contur. Liviu Dragnea a declarat că este bărbat de stat, că va merge până la capăt, iar premierul Viorica Dăncilă are toată susținerea în a pune în aplicare acest program. Și, pentru o totală reuşită, este nevoie şi de susținerea publică pentru a descuraja pe cei care și-au unit forțele și încearcă să schimbe rezultatul democratic al alegerilor printr-o cosmetizată lovitură de stat, a declarat primarul PSD.

Reacția publică a primarului Alexandriei are, cu certitudine, legătură cu o anumită formă a disperării. Un om din Teleorman a murit după ce a fost gazat în Piața Victoriei, iar presa străină și centrală e cu ochii pe județ. Presiunea resimțită de factorii decizionali ai PSD e în creștere, iar Victor Drăgușin a simțit nevoia să ridice o mănușă imaginară, după ce Liviu Dragnea ne-a implicat pe toți într-o tentativă de asasinat imaginară. Cu toate acestea, faptul de a cere ajutor public pentru descurajarea celor care luptă, așa cum e firesc în orice democrație, împotriva partidului de guvernământ, este o mutare extrem de proastă care va radicaliza cu siguranță oamenii din ambele tabere. Mai ales că sprijinul postacilor, mobilizați de Drăgușin, se simte din plin și pe Facebook, singurul mediu în care democrația reală mai era posibilă. În cursul acestei zile, articole de pe site-uri critice la adresa PSD au fost șterse. De unde putem înțelege că postacii și-au făcut bine treaba. Și că strigătul de luptă al lui Drăgușin și-a făcut simțite primele efecte. Din păcate, vor urma și cele secundare. Care chiar vor transforma România Unită într-o amintire frumoasă, scrie jurnalistul Carmen Dumitrescu de la liberinteleorman.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *