Skip to content
Politică

Prima contradicție majoră dintre Iohannis și Blaga. Una vrea, altul zice pas

În interiorul PNL pare să există primele contradicții între cei doi copreședinți. Deja avem primul subiect unde Iohannis zice da, Blaga zice ba.

Klaus Iohannis a susţinut marți, în cadrul unei conferințede presă, că PNL nu este interesat de discuţii sau colaborări cu alte partide sau o cosmetizare a guvernului PSD şi doreşte ca PNL să preia toată puterea. Palatul Cotroceni l-au cucerit deja. Urmează să fie luat cu asalt Palatul Victoria, în perioada următoare, asta dacă ne gândim la ce a spus Klaus Iohannis, cum că își dorește toată puterea.

„În ceea ce priveşte Guvernul, am văzut că au apărut politicieni care solicită schimbarea Guvernului şi ne întreabă de ce nu suntem mai vocali. Ceea ce dorim noi este o schimbare a puterii în România. Noi dorim să preluăm puterea. Nu mai există două partide. Un singur partid, PNL nou, doreşte să preia puterea. Şi acest lucru se va întâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016. Nu dorim o cosmetizare a unui Guvern PSD, nu ne interesează cosmetizări de ochii lumii”, a declarat Iohannis.

Și Marian Petrache, secretarul general al PNL, a precizat că ar putea fi introdusă o moțiune de cenzură pe tema bugetului pe 2015. De asemenea, și seniorul Mircea Ionescu Quintus a precizat că în 2015 prevede o schimbare la nivelul executivului, precizând că vede PNL la guvernare anul viitor. Pe semne că liberalii își doresc la guvernare. Până la urmă e absolut normal, toate partidele își doresc să guverneze.

În schimb, celălalt copreședinte al PNL, Vasile Blaga, a spus răspicat că până în 2016 nu ar trebui ca PNL să preia guvernarea. „În 2016. (n.r. : vom avea un nou Guvern). Există o majoritate PSD care a promis românilor de toate, să își facă buget și să le dea”, a explicat scurt Vasile Blaga pentru PSnews.ro.

De asemenea, la ședința de ieri a lui Klaus Iohannis și Vasile Blaga cu parlamentarii PNL-PDL, liderul democrat liberal le-a transmis senatorilor și deputaților un mesaj tranșant: ”Nu intrăm la guvernare!”.

Probabil că Blaga este rezervat în ceea ce privește competența liberalilor în a rezolva problemele guvernării și probabil că se teme de o erodare politică a formațiunii. Până în 2016 este o perioadă destul de îndelungată, iar dacă PNL va intra la guvernare va avea o misiune extrem de grea.

Rămâne de văzut cum va evolua situația privind intrarea la guvernare și ce vor face liberalii. Cert că la nivelul discursului public, între Iohannis și Vasile Blaga pare să existe o primă neconcordanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *