Ion Iliescu, fostul președinte al României, primul după căderea regimului comunist, împlinește vârsta de 93 de ani. Acesta este trimis în judecată în dosarul Revoluției din decembrie 1989, care s-a soldat cu moartea a peste 1.100 de persoane.
Ion Iliescu s-a născut la Oltenița în 1930. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român, ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare.
La vârsta de un an Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgară), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui.
La scurt timp Alexandru Vasile Iliescu s-a căsătorit cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion Iliescu.
Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației studenților români”. Se credea că îl cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate rânduri, scrie adevarul.ro.
A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. În 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.
În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea. Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și , prin urmare, al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992. Calitatea de lider provizoriu a statului a fost recunoscută și de Consiliul Frontului Salvării Naționale care s-a constituit ulterior din membrii FSN si a partidelor noi create.
A fost de două ori președintele României (1990-1996 şi 2000-2004), senator de Bucureşti (1996-2000; 2004-2008).
Este inculpat în dosarul Revoluției, care a fost înaintat instanței în vara anului trecut. În acesta sunt urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității doar trei inculpați: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus. „Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN“, se arată în rechizitoriu.
Alte repere ale zilei de 3 martie:
1821: Proclamația adresată de Alexandru Ipsilanti locuitorilor Ţării Româneşti,
Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a adresat o proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti, prin care le garantează securitatea şi ordinea publică şi îi cheamă pe români să i se alăture în lupta antiotomană.
Alexandru Ipsilanti era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.
Acesta s-a aflat cu Tudor Vladimirescu, care a declanșat și condus Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821
1863: A murit poetul şi traducătorul Iancu Văcărescu
S-a născut la Bucureşti, în 1792, în familia boierilor Văcăreşti, ca fiu al poetului Alecu Văcărescu şi al Elenei Dudescu, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române. A studiat acasă, cu emigrantul francez Felix Colson, apoi a fost trimis să studieze la Viena (1804-1810), călătorind totodată şi în Italia.
Numărându-se printre boierii luminaţi ai timpului, Iancu Văcărescu participă la întemeierea învăţământului în limba română, ajutându-l pe Gheorghe Lazăr, care deschide, în 1818, Şcoala de la „Sf. Sava”. Sprijină înfi inţarea teatrului grecesc din Bucureşti şi traduce din franceză în neo-greacă „Moartea lui Cezar”, de Voltaire.
Inaugurează în aprilie 1818 prima tipografi e bucureşteană. În 1821 se refugiază la Braşov, revoluţia găsindu-l printre susţinătorii lui Tudor Vladimirescu. Iancu Văcărescu este cel care va păstra cu sfi nţenie sabia lui Tudor, pe care, mai târziu, i-a încredinţat-o lui Ion Heliade-Rădulescu.
În 1834 intră în magistratură, ca preşedinte al Divanului judecătoresc din Bucureşti (1834-1836), în 1841 ajunge deputat în Adunarea Obştească, iar la 1848 este membru al Înaltei Curţi.
1898: S-a născut Ion Talianu, actor, scenograf şi regizor.
Ion Talianu s-a născut la Târgu Ocna. „Actorul de teatru și film a fost unul dintre artiștii Companiei „Cărăbuș”, condusă de Constantin Tănase. Este considerat unul dintre cei mai mari interpreti ai rolului Nae Cațavencu din piesa „O scrisoare pierdută” I.L.Caragiale.
I.Talianu devine absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București, în 1921, fiind format la școala marilor artiști interbelici. Joacă de-a lungul vremii pe scena teatrului din Ploiești, apoi la Teatrul Bulandra și pe scena Naționalului bucureștean. (…) După perioada “Cărăbuș”, în care joacă alături de trupa lui Tănase, I.Talianu revine pe scena Teatrului de Revistă în stagiunea 1954-1955, în comedia muzicală “Visele se împlinesc”, de Nicușor Constantinescu și George Voinescu, pe muzica lui Ion Vasilescu și Henri Malineanu, avându-i în distribuție pe: Virginica Popescu, Zizi Șerban, Grigore Vasiliu Birlic, Titi Botez, Ion Antonescu-Cărăbuș.
Joacă în filme, precum: “Mitrea Cocor” (1952), “O scrisoare pierdută” (1953), unde îl interpretează pe Nae Cațavencu, “Pe răspunderea mea” (1956) sau «Afacerea Protar» (1956)“, se arată pe site-ul Teaatrului de Revistă Constantin Tănase.
1902: S-a născut marele bariton Petre Ştefănescu-Goangă
Acesta s-a născut la Brăila. Petre Ştefănescu-Goangă Și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe multe scene europene. Bunicul dinspre mamă al lui Ștefănescu Goangă a fost pictorul Petre Alexandrescu (1828, Craiova – 1899, Brăila[2]), absolvent al Academiei de Pictură din Roma.
La vârsta de 22 de ani debutează pentru prima dată pe scena Operei din Bordeaux, în rolul lui ‘Mefisto’, din opera Faust, de Charles Gounod, după care joacă pe mai multe scene din Franța.
Momentul trecerii de la vocea de bas la cea de bariton, se produce în anul 1926, pe scena Operei din Toulouse, unde cântărețul îl interpretează pe Tonio, din opera Paiațe, de Ruggiero Leoncavallo. Între anii 1928-1931, atinge apogeul carierei lirice în străinătate, urcând pe scena teatrului Theatre Royal de la Monnaie, din Bruxelles, precum și la Rouen, Amsterdam, Anvers, Rotterdam, Gand, Haga, Barcelona, Bruges și Namur.
Revenit în țară, între anii 1932 și 1934, a fost solist la Opera Română din Cluj, interpretând: Tosca, Paiațe, Cavalleria rusticana, Trubadurul, Traviata, Flautul fermecat, Tannhauser și Lohengrin, Rigoletto și Maeștrii cântăreți din Nürnberg.
Deși mai mulți membri ai familiei sale, printre care Mihail și Florian Ștefănescu-Goangă, au fost aruncați în închisorile comuniste ca deținuți politici, celebrul bariton a fost distins cu titlurile de Artist Emerit, în 1950, și Artist al Poporului, în 1952.[2]
1925: S-a născut criticul de film şi traducătorul Florian Potra
Acesta a fost absolvent Magna cum Laude al Facultății de Litere, Universitatea La Sapienza din Roma (1948). Cercetător la Academia Română, redactor de editură, redactor la revista „Teatrul”, redactor şi secretar general de redacţie la „Secolul 20″, secretar literar la „Teatrul Regional Bucureşti”, inspector principal la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă şi la Centrul Naţional al Cinematografiei. Din 1971, profesor de Filmologie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Volume:”Experiență și speranță ” (1968), „O voce din off” (1973), „Profesiune: filmul ” (1979), „Aurul filmului” (1984-1987).
1939: A murit medicul Dimitrie Gerota, membru corespondent al Academiei
Dimitrie Gerota a absolvit Facultatea de Medicină din București, după care timp de 4 ani și-a continuat studiile la Paris. Întors în țară, a început să practice medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota.
Dimitrie Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă și aplicarea primelor radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român. A înființat, în 1907, la București, un spital — Sanatoriul Dr. Gerota — în care erau operați și îngrijiți numeroși bolnavi, precum și un muzeu de mulaje anatomico–chirurgicale.
