Probleme grave în sistemul sanitar românesc. Medicii de familie nu vor mai elibera, începând de vineri, rețete compensate și trimiteri.
Astfel, activitatea tuturor medicilor va fi blocată pentru că aceştia nu au semnat contractul adiţional cu Casa de Asigurări de Sănătate şi, susţin ei, ar funcţiona în ilegalitate.
Mai mult, medicii au decis să îi consulte vineri gratuit pe pacienţi. Aceştia spun că programările de vineri au fost reprogramate.
Totodata, soluţia ar fi ca pacienţii să îşi cumpere, pentru o scurtă perioadă, medicamentele de care au neapărată nevoie la preţ întreg, până când situaţia se va rezolva, informează Realitateatv.net
