Sunt probleme la Direcția Națională Anticorupție (DNA): a DISPĂRUT un calculator din sediul central al parchetului condus de către Laura Codruța Kovesi. Chiar Inspecția Judiciară o spune.
Nu doar computerul, ci și o insignă lipsește din sediul instituției. Situația este consemnată în ultimul raport al Inspecției Judiciare, transmite Antena3.ro.
În același raport întocmit de către IJ – care momentan se află în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – se arată că anchetatorii decontează inclusiv bani de medicamente și de concedii.
Situația vine să contrazică ipoteza potrivit căreia valul de plecări din DNA ar fi fost cauzat de condițiile grele de muncă din acest parchet.
