Într-o postare pe pagina de Facebook, Grupul de Investigaţii Politice susține că Valeriu Stoica s-a prezentat, în calitate de avocat al lui Băsescu, la ultimul termen din dosarul de la Înalta Curte. Potrivit Grupului de Investigaţii Politice „negăsind nici el argumente în apărarea lui Băsescu, Stoica a încercat să abată atenția instanței de la fondul problemei, susținând că CNSAS nu ar fi precizat când a preluat noile documente care au stat la baza sesizării instanței cu acțiunea ce are ca obiect constatarea calității de informator a lui Băsescu”.
„CNSAS a primit noile documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea pe 8 aprilie 2019, cu o lună și jumătate înaintea datei la care CNSAS a sesizat instanța (29 mai 2019).
Disperat că e pe cale să fie declarat definitiv colaborator al Securității, Traian Băsescu a apelat la vechiul său prieten și susținător Valeriu Stoica. Acesta s-a prezentat, în calitate de avocat al lui Băsescu, la ultimul termen din dosarul de la Înalta Curte.
Negăsind nici el argumente în apărarea lui Băsescu, Stoica a încercat să abată atenția instanței de la fondul problemei, susținând că CNSAS nu ar fi precizat când a preluat noile documente care au stat la baza sesizării instanței cu acțiunea ce are ca obiect constatarea calității de informator a lui Băsescu.
Afirmația avocatului lui Băsescu e complet falsă. CNSAS a scris negru pe alb în actele transmise instanței că a primit noile documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea în data de 8 aprilie 2019. Adică cu o lună și jumătate înainte ca CNSAS să sesizeze instanța în legătură cu stabilirea calității de colaborator al Securității ca poliție politică a lui Băsescu Traian. Acest aspect este confirmat și de prima instanță, aceasta reținând în considerente (fila 1, paragraf 4 din hotărâre) că CNSAS a avut în vedere mai multe înscrisuri, atașate la dosar, predate instituției la 8.04.2019.
De altfel, niciunul dintre motivele de recurs invocate de Băsescu nu este întemeiat, demersul tardiv al avocatului Stoica fiind sortit eșecului„, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Grupului de Investigaţii Politice.
Amintim că Secţia de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat pentru 25 februarie 2022 judecarea recursului formulat de Traian Băsescu în dosarul în care fostul preşedinte a fost declarat în primă instanţă colaborator al Securităţii.
De menţionat că dosarul a fost înregistrat la ICCJ în iunie 2020, însă această instanţă a stabilit ca procesul să înceapă în luna noiembrie 2021, respectiv o întârziere de 1 an şi 5 luni.
Parcursul dosarului
Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.
Secţia de contencios de la Instanţa supremă a dispus ca procesul să înceapă abia la 5 noiembrie 2021, la aproape un an şi jumătate după ce a primit dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.
Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.
Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.
În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.
„Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.
Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.
„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.
El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.
„Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu.

Multe destine a mai distrus Traian Basescu!