Skip to content
Politică

Procurorii au trimis în judecată mai multe cadre didactice de la UMF Craiova

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au trimis în judecată șase cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova sunt cercetate pentru luare de mită.

De asemenea, procurorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra sumelor de 33.508 lei, 9.210 euro și 205 USD, precum și asupra mai multor bijuterii din aur și argint, potrivit romaniatv.net.

Cele șase cadre didactice sunt Dănuț Firu (aflat sub control judiciar), Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ștefana Oana Purcaru și Lucica Roșu.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, profesorul universitar Dănuț Firu a pretins și primit, în perioada ianuarie — iunie 2015, de la mai mulți studenți ai Facultății de Moașe și Asistență socială și ai Facultății de Medicină Dentară, sume de bani (cuprinse între 100 — 150 lei/ student) pentru a-i promova la examenele susținute la disciplinele pe care le predă.

De asemenea, inculpata Lucica Roșu, în calitate de profesor universitar, a primit, în cursul lunii iunie 2015, suma de 100 euro de la o studentă pentru a o promova la un examen. Cristina Petrică a primit, în perioada ianuarie — iulie 2015, de la mai mulți studenți, două perechi de cercei de aur (fiecare în valoare de 450 lei) și produse cosmetice în valoare de 400 lei, pentru a-i promova la examenul de an.

Ștefana Oana Purcaru a primit, în data de 5 februarie 2015, suma de 750 lei de la mai multe studente, pentru a le promova la un examen programat în aceeași zi.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Olt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *