UPDATE 9:40
Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a medicului Mihai Lucan, acesta fiind pus sub control judiciar
–––––
Veste bună pentru medicul Mihai Lucan înainte de sărbători. Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București au luat o decizie în privința profesorului și a fiului său, anchetați într-un dosar de delapidare şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Judecătorul de drepturi și libertăți au dispus punerea sub control judiciar atât a medicului de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Mihai Lucan, cât și a fiului acestuia. Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Măsura vine după ce, cu o zi înainte, s-a aplicat aceeași decizie și celor doi directori ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj – Dan Emil Fofiu – Sânpătreanu şi Sanda Rodica Baciu – reţinuţi şi ei în acest dosar, scrie News.ro.
Conform unor surse judiciare, fostului şef al Institutului de Urologie din Cluj i-ar fi căzut din buzunar 5.000 de euro, joi, în momentul în care urma să iasă din biroul procurorului.
