În turul doi al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a fost votat în primul rând datorită calităților sale, față de Viorica Dăncilă, în cazul căreia principalul criteriu avut în vedere de votanții săi a fost partidul din care face parte, PSD, arată un sondaj realizat de IRES.
Conform sondajului realizat duminică la ieșirea de la urne, în turul 2 al alegerilor prezidențiale, aproximativ două treimi dintre votanți luaseră decizia privind candidatul pe care pun ștampila încă de dinainte de turul 1 (66 – 69%), în timp ce aproape 10% au luat decizia chiar în ziua votului.
Klaus Iohannis a fost votat de femei și bărbați în proporții egale, iar profilul votanților arată că Iohannis a fost votat în proporție mai mare (62%) pentru calitățile sale decât Dăncilă (doar 44%).
În privința vârstei, Iohannis a atras semnificativ mai mulți tineri din categoriile 18-24 de ani, 25-24 de ani și 35 – 44 de ani (51% din totalul voturilor primite).
La capitolul studii, cel mai mare procent vine în cazul ambilor candidați de la alegătorii cu studii medii (55 – 56%). În schimb, 34% dintre votanții lui Iohannis au studii superioare, dublu față de Dăncilă.
Votanții lui Iohannis locuiesc în majoritate în mediul urban (62% din voturile primite), iar distribuția pe regiuni a votanților arată că Iohannis a luat 44% din voturi în București, sudul României și Dobrogea, 37% în Transilvania și Banat și 19% în Moldova.
La capitolul statut ocupațional, doar o treime dintre votanții lui Klaus Iohannis s-au declarat pensionari sau casnici/fără ocupație, spre deosebire de alegătorii Vioricăi Dăncilă.
Din punct de vedere al mediului de rezidență, cei mai multi votanți ai lui Klaus Iohannis au provenit din mediul urban (62%) și doar 38% din mediul rural, în timp ce în cazul Vioricăi Dăncilă raportul este mult mai echilibrat (52% -48%).
Pe regiuni, electoratul lui Klaus Iohannis a provenit în cea mai mare măsură din sudul României, București și Dobrogea (44%), apoi din Transilvania și Banatul (37%) și doar 19% din Moldova.
Sondajul IRES a fost realizat în turul doi al alegerilor prezidențiale, la ieșirea de la urne, pe 24.671 de subiecți de la 352 secții de vot, având o eroare teoretică de eșantionare de 2%.
