Skip to content
Politică

Prognoză în ceea ce privește cursul euro-leu. Ce s-ar putea întâmpla până la finele anului

Prognoză în ceea ce privește cursul euro-leu

Analiștii economici nu văd motive serioase pentru ca leul să se deprecieze și mai jos de pragul psihologic de 4,5 lei/euro atins joi, 10 decembrie, potrivit realitatea.net.

Luna decembrie vine în fiecare an cu o depreciere semnificativă a leului în fața monedei europene.

Anul acesta, însă, mișcarea coincide cu o aversiune a investitorilor la risc pentru monedele din Europa de Est, precum și cu o apreciere a monedei europene ca urmare a anunțurilor BCE de extindere a planurilor de susținere financiară zonei Euro.

Moneda euro a trecut deja de pragul psihologic de 4,5 lei, după o apreciere accelerată începând cu data de 16 noiembrie, când cursul se situa la valoarea de 4,43 lei/euro.

Și în 2014, sfârșitul anului a venit cu aprecieri puternice ale monedei europene în fața leului: în 27 noiembrie 2014 cursul se afla la 4,410 lei/euro, pentru ca la mijlocul lui ianuarie 2015 să treacă de 4,5 lei/euro.

„Cred că EUR/RON poate încheia anul foarte aproape de cotaţia curentă şi de nivelul de 4,50”, a declarat Mihai Nichişoiu, directorul diviziei de management a activelor din cadrul Tradeville.

Acesta a declarat că deprecierea nu este aşa de importantă, fiind în intervalul 4,35 – 4,55 de unităţi pentru un euro, şi că situaţia economică a României nu s-a schimbat atât de mult încât să se ajungă la deprecieri mai mari.

Cauzele deprecierii recente a leului nu sunt uşor de desluşit, spune analistul.

„În primul rând, deprecierea nu e atât de importantă – până la urmă, intervalul de oscilaţie a cursului EUR/RON din ultimii ani, 4,35 – 4,55, continuă să se verifice cu o oarecare volatilitate firească. În al doilea rând, euro are o evoluţie mai degrabă mixtă în raport cu celelalte valute din Europa de Est. În al treilea rând, percepţia macro asupra României nu s-a modificat dramatic şi nici nu avem de-a face cu vreun alt tip de semnalizare din partea BNR faţă de ceea ce am văzut în ultimele luni. Cel mai probabil, aprecierea EUR/RON are la bază mişcarea fluxurilor comerciale mai degrabă decât speculative”, spune expertul.

Efectele deprecierii leului ar putea să se vadă într-o largă categorie de preţuri, ţinând cont de cât de dependenţă este economia noastră de importurile din zona euro, dar aceste efecte nu trebuie exagerate întrucât nici deprecierea leului nu este semnificativă.

„Monedele Europei emergente se tranzacţionează faţă de euro aproape de minimele recente, atitudinea globală de adversitate la risc menţinându-se”, arată economiştii Piraeus Bank.

Analiști ING Bank au explicat anterior că nu s-au schimbat argumentele bancii centrale privind potentialul limitat de depreciere peste 4,50-4,52/EUR, avand in vedere ca eventualele beneficii economice pe zona exporturilor ar fi compensate de scaderea venitului disponibil pentru romanii cu credite in valuta.

„Contrar asteptarilor noastre, sentimentul de risc a ramas nefavorabil ieri si EUR/RON s-a miscat mai sus, testand de cateva ori nivelul de 4,50. Nu am remarcat semnele unei interventii a bancii centrale, cum ar fi aglomerarile de volume, dar credem ca BNR va netezi miscarea spre 4,50. Cum factorii externi se afla in spatele deprecierii leului, nu credem ca perechea se va consolida peste 4,50 in zilele urmatoare”, potrivit analizei ING Bank.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *