Interviurile video PSnews.ro continuă, avându-l ca invitat pe avocatul Gheorghe Piperea, fost consilier onorific al ex-premierului Mihai Tudose.
În cadrul interviului, avocatul a vorbit, printre altele, și despre riscurile la care se supun cei care accesează programul ”Prima Casă”.
”În programul ”Prima Casă”, unde se presupune că un tânăr este ajutat să își ia o casă, care are niște venituri reduse ș.a.m.d, dacă acest tânăr, dacă este la prima casă, ajunge să nu mai poată să își plătească datoria, primul pas este excutarea casei și evacuarea casei, al doilea pas este că restul de creanță trece la stat iar statul îl urmărește toată viața cu o dobândă de cel mult 18% pe an. Deci după ce ai fost debitor al băncii, banca te-a evacuat din casă și devii debitor a statului. E ca și contribuabilul. Nu îți plătești datoria asta la timp? Urmează să plătești inclusiv o dobândă de 18%, ceea ce înseamnă că din sclavul băncii, devii sclavul statului pe toată viața. Lumea nu știe acest lucru dar va afla cu acuitate anul acesta întrucât ROBOR este în creștere. La ora actuală este 2%, dar probabil că până la sfârștul anului se va duce la 4%, unii spun chiar 5%”, a declarat avocatul.
În aceeași ordine de idei, Gheorghe Piperea a tras un semnal de alarmă pentru cei care dețin în prezent imobile achiziționate prin prin programul ”Prima Casă”. Cocret: fostul consilier onorific a precizat că un punct procentual la ROBOR înseamnă creștere de 25% a ratei lunare, astfel că, dacă cineva plătește în momentul de față 1.000 de lei în programul acesta ”Prima Casă”, urmează să plătească în toamna anului 2018, 1250 de lei
”De ce interesează pe toți? Mai întâi pe debitori, care vor fi primi care vor suferi, după aceea pe noi, contribuabili, pentru că banii aceștia sunt suportați de noi. Ne interesează pentru că un punct procentual la ROBOR înseamnă creștere de 25% a ratei lunare. Dacă cineva plătește în momentul de față 1.000 de lei în programul acesta ”Prima Casă”, urmează să plătească în toamna anului 2018, 1250 de lei, iar dacă salariul respectiviului este 1300 de lei, gândiți-vă ce se întâmplă în momentul respectiv. Nici nu este nevoie să fie 1.300 de lei, poate să fie și 1.600 de lei și chiar și 2.000 de lei, în momentul în care ți se ia în fiecare lună în plus față de 1.000 de lei, deja ești sufocat și într-un fel sau altul la un moment dat, vei ajunge să fii executat silit, și atunci ți se ia și casa – asta care cică este ieftină și care este dreptul tău că eși tânăr și vrei să își faci o familie – ceea ce încerc să spun este că e un cadou otrăvit pe care l-au făcut aceștia. După ce îți ia casa, urmează să te execute statul român timp de 25 de ani”, a mai adăugat acesta.
Găsiți mai jos secvența, de la momentul 36:35 și până la momentul 49:10:
