Guvernul României anunță că va discuta luni, de la ora 17.00, un proiect de Hotărâre care instituie, pe perioada stării de urgență, consultația la distanță și rețetele electronice pentru orice tip de afecțiuni.
Astfel, potrivit proiectului, consultatiile pot avea loc astfel, online, audio, video.
„Medicul de familie, precum și medicul specialist din ambulatoriul clinic, va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului, precum și în registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care a cestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică”, se arată în proiectul Guvernului.

