Camera Deputaţilor a respins, marţi, un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Proiectul de lege, iniţiat în 2016 de parlamentari ai PMP, modifica în acest sens articolul 101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Actul normativ modifica modalitatea de alegere a primarului, propunând că, în situaţia în care niciun candidat pentru funcţia de primar nu obţinea cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, să se organizeze al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri. Camera Deputaţilor este for decizional.
În dezbaterile din plen, deputatul Ludovic Orban a criticat votul de respingere a proiectului de către grupul parlamentar PNL. „Alegerea primarilor în două tururi este fundamentală pentru o democraţie autentică”, a spus el, arătând că ”sunt comunităţi rurale şi rurale unde nu este democraţie şi în care primarii se comportă ca nişte satrapi”.
„Domnule preşedinte cu memorie scurtă, vă amintesc că în 2017, în campania internă, mergeaţi în campanie şi le spuneaţi primarilor că nu veţi modifica de niciun fel legislaţia electorală şi că susţineţi alegerea primarilor într-un singur tur. Aşa că, dacă e cineva tiriplici, acelşa e Ludovic Orban”, a replicat liberalul Florin Roman, în plen.
O dispută veche
Disputa privind alegerea primarilor în două tururi este una veche. În această dispută PSD și UDMR au fost împotriva introducerii unui al doilea tur de scrutin în cazul alegerii primarilor. Rațiunea e simplă. Puterea celor de la PSD și UDMR emană din teritoriu, de la primari. Primarii mobilizează comunitățile locale în timpul alegerilor parlamentare și prezidențiale și ajută astfel la îngroșarea numărului parlamentarilor celor două formațiuni. Pentru că alegerea primarilor se desfășoară într-un singur tur de scrutin, de multe ori, acești primari sunt aleși cu un vot real care e cu mult sub o majoritate de 50% + 1. Dar acest lucru convine partidelor care au deja primari în teritoriu. Pentru că primarii nu au o limită de mandate, aceștia candidează ani întregi pentru realegere. Primarii își cunosc baza politică și încurajează de regulă o prezență modestă la vot. Rezultatul e că unii sunt aleși cu procente ridicol de mici. Partidele știu că pierderea primărilor ar afecta serios baza electorală pentru alegerile parlamentare. În cazul UDMR, aceștia ar risca să nu mai facă pragul de 5 procente la alegerile parlamentare.
DETALII AICI: ANALIZĂ Alegerea primarilor în două tururi complică lucrurile în coaliția de guvernare. Istoria unei dispute PSD-PNL
