Un deputat UDMR a făcut o propunere surprinzătoare: înființarea unor „gărzi cetățenești” în localitățile cu bugete prea mici pentru a-și permite Poliție Locală.
Preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, a anunţat, marţi, că în actuala sesiune parlamentară intenţionează să înregistreze o iniţiativă legislativă în acest sens.
Potrivit lui Odon, membrii „gărzilor cetățenești” vor activa pe bază de voluntariat, după un model care funcţionează în Ungaria.
„În Ungaria acest model, care nu mai există în Europa, dar care a fost preluat cu succes din Canada, există aşa-numita Gardă Civilă, formată din voluntari, foarte bine şi clar reglementată, care funcţionează în comunităţi unde nu există Poliţie Locală. Am vorbit cu reprezentanţi ai Poliţiei Bihor, care colaborează foarte bine cu cei din judeţul Hajdu Bihar din Ungaria, şi ei apreciază foarte bine acest lucru”, a spus deputatul Szabo Odon, potrivit mediafax.ro.
Potrivit acestuia, Garda Civilă sau Cetăţenească ar urma să fie înfiinţată prin lege, cu norme unitare la nivelul întregii ţări, şi ar funcţiona pe bază de voluntariat, cu atribuţii stricte în ce priveşte păstrarea ordinii publice, membrii ei urmând să nu fie înarmaţi şi nici salarizaţi şi să activeze doar în urma absolvirii unor cursuri şi a obţinerii unor atestate.
