Deputatul ALDE Alexandru Băișanu a depus o inițiativă legislativă care ar urma să afecteze toți aleșii locali cu planuri pentru mai multe mandate.
Legea prevede ca primarii, președinții de consilii județene, consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni să nu mai ai voie să candideze dacă au deja la activ două mandate succesive.
„Realitatea ne arată că nivelul de performanţă, competenţă poate fi atins în două mandate consecutive. Consider că principiile care stau la baza limitării numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie în stat (preşedintele României) pot fi referinţa fundamentală şi în cazul aleşilor locali”, susţine Băişanu în expunerea de motive a proiectului de lege, informează b1.ro.
Propunerea legislativă vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un cadru propice evoluţiei fireşti a statului de drept, a administraţiei publice locale şi a democraţiei româneşti, susține deputatul ALDE.
“În mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleşilor locali cu scopul de primenire premanentă a celor care trebuie să-şi asume conducerea unităţilor administrative teritoriale”, adaugă Băişanu, în expunerea de motive a proiectului de lege.
S-a mai încercat adoptarea unei legi în acest sens și în urmă cu doi ani. În noiembrie 2014, deputații PDL Cezar Preda şi Gheorghe Udriște au inițiat o proiect similar celui depus de Băișanu.
